Marele Capadocian, un roman creștin de excepție

Publicarea romanului Marele Capadocian reprezintă un eveniment editorial de excepție în mediile literare și bisericești. Lucrarea, semnată de cunoscuta prozatoare Ileana Toma, apare cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, și prezintă epoca, viața și activitatea Sfântului Vasile cel Mare într-o manieră de popularizare, fiind scrisă cu o sensibilitate literară deosebită.

„Sfântul Vasile cel Mare, personajul principal al cărții, este Marele Capadocian, ierarh și teolog în Asia Mică a veacului al IV-lea, un personaj emblematic pentru credința și spiritualitatea Bisericii, pentru filantropia și milostenia creștină”, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Binecuvântarea ce prefațează cartea. De asemenea, familia arhiepiscopului Capadociei este un exemplu de viețuire creștină pentru creștinii de azi, confruntați cu tumultul veacului prezent.

Cu un talent deosebit, autoarea a reușit să convertească multitudinea datelor istorice și teologice privind atât personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, cât și epoca în care el a trăit, într-un roman biografic fascinant și edificator.

Cartea are 392 de pagini de text, însoțit de ilustrații ale hărții Capadociei și Asiei Mici din secolul al IV-lea și ale bisericilor și chiliilor rupestre din Capadocia, după cum ne informează Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei .

Comentarii Facebook


Știri recente