Manifestări religioase închinate Sfântului Spiridon

Astăzi, 12 decembrie a.c., bisericile închinate Sfântului Ierarh Spiridon se află în sărbătoare. Biserica „Sf. Spiridon” – Nou din București, care este și Paraclis patriarhal, își prăznuiește astăzi sfântului ocrotitor. Praznicul a început ieri, la ora 16:00, când Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, împreună cu părintele Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și alți preoți și diaconi au oficiat slujba Privegherii și Acatistul Sfântului Spiridon. Acestora li s-a alăturat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care a dăruit părticele din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon Paraclisului patriarhal și Bisericii „Sf. Spiridon” – Vechi din Capitală. După aceasta a început o procesiune condusă de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul spre Biserica „Sfântul Spiridon” – Vechi, care a primit în dar racla cu părticele din moaștele Sfântului Spiridon, alături de papucii Sfântului Ierarh. Sărbătoarea va continua astăzi, de la primele ore ale dimineții, cu slujba Acatistului Sfântului Spiridon, Utrenia și Sfânta Liturghie, care va fi săvârșită de Întâistătătorul Bisericii noastre. La finalul Sfintei Liturghii, toți cei prezenți se vor bucura de cuvântul de învățătură al Părintelui Patriarh și se va săvârși parastasul de pomenire pentru ctitori.Paraclisul patriarhal, care își prăznuiește astăzi hramul, este socotit cea mai mare biserică ortodoxă existentă în prezent în București și se află pe artera Podul Șerban Vodă, la mică distanță de Piața Unirii.

Tot astăzi își prăznuiește ocrotitorul și parohia „Sfântul Spiridon” – Vechi, care, ieri seară, în cadrul Privegherii și a procesiunii care a început la Paraclisul patriarhal, „Sfântul Spiridon” – Nou, a primit în dar părticele din moaștele Sfântului Spiridon, care au fost așezate inițial în baldachinul special amenajat în partea dreapta a bisericii, iar apoi au fost așezate în așezământul socio-medical al parohiei, unde vor rămâne spre închinarea tuturor credincioșilor. Astăzi, Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie, precedată de slujba Utreniei.

În Arhiepiscopia Tomisului, în municipiul Constanța, credincioșii parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon”, din cartierul Inel II, au primit ieri, 11 decembrie 2008, începând cu ora 16:00, la slujba Vecerniei celei mari, pe Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Sărbătoarea va continua astăzi cu săvârșirea Sfintei Liturghii, după care va urma agapa frățească.

În sărbătoare se află și credincioșii parohiei „Sfântul Spiridon” din Galați, unde slujba praznicului a început ieri seară, prin oficierea Vecerniei și a Acatistului, iar astăzi Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de jos, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Și Biserica Albă din Craiova își serbează astăzi hramul. Aceasta este situată pe o colină din inima Craiovei, nu departe de Teatrul Național și de Universitate. Biserica este ctitoria boierilor Vlădoieni, zidită în anul 1758, în timpul domnitorului Constantin Nicolae Mavrocordat și a episcopului de Râmnic, Grigorie Socoteanu. Anul acesta, biserica înplinește 250 de ani de la zidire, eveniment ce va fi cinstit de către enoriași, împreună cu părinții slujitori, de ziua Sfântului Spiridon, ocrotitorul spiritual al bisericii. Cu prilejul împlinirii a două secole și jumătate de la zidire, părintele profesor paroh Alexandru Izvoranu, împreună cu binecredincioșii săi enoriași au reușit să ridice în curtea bisericii o troiță de stejar sculptată, care va fi sfințită astăzi de către Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei. De asemenea, în ultimile luni ale acestui an, părintele profesor a cercetat amănunțit trecutul bisericii pe care l-a reactualizat, reușind să întocmească o frumoasă monografie care va fi lansată astăzi.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 289/ 12 decembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente