Manifestari religioase deosebite dedicate Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

In calendarul Bisericii Ortodoxe Romane este sarbatorita astazi, de asemenea, si aducerea moastelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Cu acest prilej, la Manastirea ‘Sf. Ioan’ din Suceava a fost oficiata Sf. Liturghie arhiereasca, la care au participat numerosi credinciosi veniti sa se inchine la moastele acestui sfant. Mai multe amanunte in acest sens am aflat parintele arhimandrit Melchisedec Velnic, staret al Manastirii Putna si exarh al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor: ‘Inca din ajunul zilei de 23 iunie, foarte multi pelerini din Bucovina si-au indreptat pasii catre moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava si catre Manastirea ‘Sf. Ioan’. In mod deosebit, anul acesta au fost prezenti, pe langa bucovineni, si maramureseni, care au venit si s-au asezat in liniste ca sa se inchine la moastele Sf. Ioan cel Nou. Astazi de dimineata, catre orele 06.00, s-a inceput mai intai cu slujba sfintirii apei celei mici, a Tainei Sf. Maslu si apoi Sf. Liturghie savarsita de catre un sobor de ierarhi avandu-l in frunte pe IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, apoi IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, si PS Calinic Botosaneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. Alaturi de ei au venit stareti si starete din Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, precum si din alte parti. Astazi, IPS Arhiepiscop Pimen a implinit 25 de ani de cand a fost hirotonit intru arhierie. S-a evocat acel moment, din 24 iunie 1982, cand patriarhul Diodor al Ierusalimului, patriarhul Iustin Moisescu al Romaniei si actualul Patriarh al Romaniei, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Sucevei, au hirotonit intru arhiereu pe cel care astazi este arhipastor al Bucovinei’.

De asemenea, parintele exarh Melchisedec Velnic ne-a vorbit si despre pelerinajul care s-a desfasurat pe strazile municipiului Suceava, dupa oficierea Sfintei Liturghii: ‘S-a plecat in procesiune prin oras cu moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Dupa randuiala stabilita de ani de zile, s-a poposit la Biserica Mirauti, la Biserica ‘Sf. Dumitru’, la Biserica ‘Sf. Ilie’, iar apoi s-a revenit la biserica Manastirii ‘Sf. Ioan’, un pelerinaj care a durat mai mult decat in anii trecuti. Foarte multi credinciosi au venit si au intampinat pe Sf. Ioan prin cetatea Sucevei. Dupa pelerinaj, credinciosii s-au asezat iarasi in liniste ca sa se inchine la moastele Sf. Ioan. Moastele vor ramane spre inchinare pana in jurul orelor 22.00, cand vor fi duse si asezate la locul lor din biserica Manastirii ‘Sf. Ioan’.

Comentarii Facebook


Știri recente