La Mănăstirea Antim din Capitală au început astăzi, 25 septembrie, manifestările duhovnicești și culturale închinate sărbătorii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, hramul mănăstirii. Manifestările au debutat cu primirea raclei cu moaștele a nouă mucenici de la Paraclisul Patriarhal „Sfântul Grigorie Luminătorul” și cu săvârșirea Slujbei Privegherii.
Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, părintele protosinghel Vicențiu Oboroceanu, starețul Mănăstirii Antim din București: „Împreună cu părinții Mănăstirii Antim am adus sfintele moaște ale nouă sfinți mucenici și anume: a Sfintei Mucenițe Anastasia Romana, a Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul, ale Sfântului Mucenic Elefterie, ale Sfintei Mucenițe Marina, ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah, ale Sfinților 40 de Mucenici din Sevasta Armeniei, ale Sfântului Mucenic Trifon și ale Sfântului Mucenic Artemie”.
Tot cu prilejul hramului mâine, 26 septembrie, va avea loc și Simpozionul „Sfântul Antim Ivireanul, slujitor al Bisericii, prin cuvânt și faptă”, eveniment aflat la prima ediție. Detalii despre acest simpozion aflăm tot de la părintele protosinghel Vicențiu Oboroceanu: „Acest Simpozion va dura trei ore, până la orele 17:00, în cadrul căruia vom conferenția părinți ai Bisericii și profesori universitari. La orele 17:00 va începe Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Mucenic Antim Ivireanul. Va fi prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul care va și prezida acest Simpozion, precum și profesori universitari”.
„Am dorit să scoatem în evidență activitatea duhovnicească și de păstorire, precum și activitatea de tipărire în decursul anilor, a numeroaselor cărți de cult. Tocmai de aceea trebuie să acordăm atenție personalității deosebite pe care Sfântul Antim a impregnat-o în timpul viețuirii în Țara Românească, precum și a păstoririi la Râmnicu-Vâlcea ca Episcop și ca Mitropolit la București”, a mai spus părintele protosinghel Vicențiu Oboroceanu, după cum informează Radio TRINITAS.
În ziua hramului, luni, 27 septembrie, după Sfânta Liturghie, va avea loc sfințirea Sălii „Mitropolitul Conon” din clădirea Cancelariei Sfântului Sinod. Evenimentele dedicate Sfântului Antim Ivireanul se vor încheia marți, 28 septembrie.