Manifestări dedicate Zilei Naționale la Râmnicu Vâlcea

Joi, 1 decembrie, la Monumentul Independenței din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat un ceremonial militar-religios, dedicat Zilei Naționale a României. Pentru toți eroii neamului care își odihnesc osemintele în glia străbună s-au înălțat rugăciuni în cadrul unei slujbe religioase, oficiată de un sobor de preoți și diaconi de la parohiile din municipiu, condus de pr. Ion Predescu, consilier social-misionar în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.

La manifestările de la Monumentul Independenței din centrul orașului au participat numeroși râmniceni. Aici, reprezentanții tuturor instituțiilor statului, ai partidelor politice și ai altor organizații au depus coroane și jerbe de flori în memoria eroilor neamului. În încheiere, a avut loc o paradă militară. La Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, după oficierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de pomenire a eroilor și martirilor neamului.

Comentarii Facebook


Știri recente