Manifestări dedicate Sfinților Trei Ierarhi, la Caransebeș

Și în acest an, școlile teologice din Caransebeș vor organiza manifestări dedicate prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, patronii învățământului teologic. Astfel, potrivit tradiției, în ajunul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, în Sala de festivități ‘Episcop Elie Miron Cristea’ a Episcopiei Caransebeșului va avea loc o manifestare spiritual-culturală, dedicată patronilor învățământului teologic, în organizarea Seminarului Teologic ‘Episcop Ioan Popasu’ din Caransebeș, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Banat. În prezența Preasfințitului Episcop Lucian al Caransebeșului, a preoților profesori, dar și a credincioșilor, începând cu ora 18:00, elevii seminariști vor prezenta lecturi din operele Sfinților Trei Ierarhi, scurte dizertații despre viața și activitatea sfinților, iar în încheiere, corul Seminarului Teologic, condus de preotul prof. Laurențiu Iacob, va susține un recital de cântări din slujba Sfinților Trei Ierarhi.

În ziua praznicului, la Catedrala episcopală din Caransebeș, începând cu ora 9:30, se va oficia Sfânta Liturghie arhierească, de către chiriarhul locului, alături de un sobor de preoți și diaconi, dascăli ai școlilor teologice din Caransebeș. Răspunsurile la strană vor fi date de elevi seminariști și studenți teologi, sub coordonarea pr. prof. Laurențiu Iacob, cadru didactic de specialitate la cele două instituții de învățământ teologic din Caransebeș. ‘Pentru eparhia noastră, școlile teologice reprezintă un reper duhovnicesc în viața multor generații de elevi și studenți. Aceste manifestări dedicate patronilor învățământului teologic nu fac altceva decât să ne readucă în atenție bmodelele de viață, trăire și activitate misionară, dar și didactică, pe care și noi trebuie să le împlinim, asemenea sfinților ierarhi pe care îi cinstim’, ne-a declarat părintele Daniel Alic, consilier cultural și dascăl la Facultatea de Teologie din Caransebeș.

Comentarii Facebook


Știri recente