Manifestări dedicate Sfântului Ioan Casian, la Galați

Sâmbătă, 28 februarie 2009, s-au încheiat manifestările de la Galați dedicate Sfântului Cuvios Ioan Casian, prin săvârșirea slujbei Sfintei Liturghii în Capela Reședinței episcopale, de către Preasfințitul Părinte Episcop Casian al Dunării de Jos. A fost serbat, astfel, hramul capelei. Momentul de sărbătoare a continuat în Catedrala episcopală, în prezența preoților și credincioșilor din eparhie, care s-au închinat raclei cu moaștele Sfântului Ioan Casian.

Sărbătoarea a început vineri seara, cu procesiunea cu moaștele sfântului, de la Catedrala episcopală la biserica cu hramul Sfinții Ioan Casian și Gherman din Galați. După acest pelerinaj, Preasfințitul Părinte Episcop Casian, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi, precum și de numeroși credincioși gălățeni, a binecuvântat și a inaugurat pentru slujire cripta Bisericii „Sfinții Ioan Casian și Gherman”, care reproduce spațiul de la Mănăstirea „Sfântul Victor” din Marsilia, unde se află mormântul și racla cu relicvele Cuviosului Ioan Casian.

Manifestările s-au dorit o rememorare a momentului aducerii din Franța a moaștelor Sfântului Cuvios Ioan Casian la Iași, Galați și București, în anul 2001.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente