Manifestari dedicate celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

Patriarhia Romana si Episcopia Argesului si Muscelului au organizat astazi, orele 14.00, la Muzeul Judetean de Istorie Arges, vernisajul expozitiei cu tema: ‘Biserica Ortodoxa Romana in vremea patriarhului Justinian’, expozitie care are un caracter itinerant in eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Romane. Mai multe detalii despre aceasta expozitie am aflat de la pr. Nicolae Margaritescu, consilier al Sectorului ‘Biserica si Societate’ al Episcopiei Argesului si Muscelului: ‘Initiativa unei astfel de manifestari culturale apartine Patriarhiei Romane care a dorit astfel sa aduca un omagiu celui de-al treilea intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane. Expozitia are un caracter itinerant in eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Romane si primul popas a fost facut in Eparhia Argesului si Muscelului. In cuprinsul eparhiei noastre, expozitia va fi accesibila credinciosilor si publicului dupa urmatorul calendar: incepand de astazi, 8 mai, pana pe 22 mai – la Muzeul Judetean Arges; de pe 23 mai pana pe 3 iunie – la Centrul eparhial al Episcopiei Argesului si Muscelului din Curtea de Arges, iar din 4 iunie pana pe 14 iunie – la Primaria municipiului Campulung Muscel. Pornind de la ideea patriarhului Justinian ca Biserica este a poporului, iar ierarhii sunt slujitorii lui, expozitia ilustreaza intreaga gama de preocupari si trairi ale Bisericii Ortodoxe in una din cele mai dificile perioade istorice. Este conturata o alta imagine a patriarhului Justinian care contrazice eticheta de ‘patriarh rosu’ pe care unele persoane i-au atribuit-o’.

Dupa vernizarea expozitiei cu tema ‘Biserica Ortodoxa Romana in vremea patriarhului Justinian’ a fost organizata si o masa rotunda cu acelasi titlu. La lansare au participat reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane, reprezentanti ai Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, precum si personalitati ale vietii istorice si culturale locale si nationale, dupa cum ne-a spus tot pr. consilier Nicolae Margaritescu: ‘Dupa vernisarea expozitiei a urmat si o masa rotunda in care oamenii de stiinta din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si ai Facultatii de Teologie din Pitesti si Bucuresti au discutat despre personalitatea patriarhului Justinian, despre impactul pe care l-a avut personalitatea sa in Biserica Ortodoxa Romana, despre trecutul si viitorul Bisericii Ortodoxe Romane. Au participat din partea CNSAS-ului domnul prof. Laurentiu Tanase si domnul prof. Constantin Bucet, din partea Facultatii de Teologie din Bucuresti a participat pr. prof. dr. Adrian Gabor, secretarul stiintific al facultatii, iar cei care s-au ocupat de cele necesare si de ‘bucataria’ expozitiei au fost domnii consilieri Adrian Enache si Petcu Adrian Nicolae. Totul a fost sub patronajul PS Episcop Calinic al Argesului si Muscelului, care l-a avut invitat si pe PS Episcop Gherasim al Ramnicului’.

Manifestarile de astazi de la Pitesti s-au incheiat cu lansarea a doua lucrari ce dezbat perioada regimului comunist si personalitatea patriarhului Justinian Marina. Parintele Nicolae Margaritescu, consilier al Sectorului ‘Biserica si Societate’ al Episcopiei Argesului si Muscelului, ne-a vorbit si despre cele doua volume lansate astazi la Pitesti: ‘Manifestarile de la Pitesti s-au incheiat cu lansarea volumelor ‘Martiri pentru Hristos in Romania, in perioada regimului comunist’ (aparuta cu binecuvantarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a IPS Ioan Robu, Arhiepiscop si Mitropolit romano-catolic de Bucuresti, si a Excelentei Sale Dr. Kristoph Klein, episcop al Bisericii Evanghelice din Romania) si ‘Patriarhul Justinian. Marturii, fapte si adevar’, scrisa de catre parintele Constantin Parvu, vicar administrativ patriarhal, volume aparute la Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane din Bucuresti’.

Comentarii Facebook


Știri recente