Manifestări culturale și filantropice în parohia Pogorârea Sfântului Duh – Bucium

În prima zi de Crăciun, la Biserica ‘Pogorârea Sfântului Duh’ – Bucium, Protopopiatul Iași 2 a avut loc vernisajul expoziției de artă creștină a sculptorului Dumitru Drăgan Ionescu. Manifestarea s-a derulat cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului. Au fost susținute mai multe discursuri care au accentuat frumusețea icoanelor și a obiectelor expuse lucrate manual, dar și un scurt concert de colinde. ‘Lucrările sunt realizate în duh ortodox iar acest lucru ne-a încântat în mod deosebit. Când am văzut prima dată aceste lucrări am fost impresionați de faptul că sculptorul Dumitru Drăgan Ionescu nu lucrează foarte personal, deși ca artist își impune amprenta personalității sale pe operele pe care le creează. S-a încercat respectarea erminiei, lucrările de metaloplastie putând să fie așezate perfect la răsărit lângă o icoană. Consider că Dumnezeu ne-a oferit nouă, românilor, înțelepciunea de a împleti credința cu arta, iar din cult să facem cultură’, a declarat pentru „Ziarul Lumina” pr. paroh Dumitru Carp. Aurel Istrate, critic de artă și poet, a recitat în cadrul vernisajului poezia ‘E zi de duminică’. Scriitorul Ion Muscalu, prezent la vernisajul sculptorului Dumitru Drăgan Ionescu, a îndemnat pe cei prezenți să nu-și piardă credința în Dumnezeu și în Biserică și să o păstreze ‘pentru că numai așa ne putem mântui’. În parohia ‘Pogorârea Sfântului Duh’ – Bucium au fost derulate, cu prilejul Crăciunului, mai multe acțiuni filantropice îndreptate spre familiile nevoiașe.

‘În această zi de sărbătoare, unii dintre oamenii care o duc foarte greu știu că Dumnezeu nu îi uită. Credincioșii, care sunt oamenii lui Dumnezeu, nu i-au uitat pe cei aflați în necaz. Foarte mulți dintre creștinii noștri înstăriți i-au ajutat pe cei săraci. Un număr de 40 de familii nevoiașe din parohie au primit pachete cu alimente, iar 200 de copii au primit daruri. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că avem creștini cu dragoste față de Dumnezeu și față de semenii lor’, a adăugat pr. paroh Dumitru Carp.

Comentarii Facebook


Știri recente