Manifestări culturale în perioada hramului Sfintei Parascheva

La Centrul de Conferințe ‘Providența’ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va avea loc mâine, de la ora 18:00, concursul coral ‘Lăudați pe Domnul’, ediția a VIII-a, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Manifestarea va fi organizată în cadrul programului sărbătorilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Ieșenii sunt așteptați mâine seară la concertul ‘Lăudați pe Domnul’, ediția a VIII-a, care va fi organizat la Centrul de Conferințe ‘Providența’ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, aflat pe șoseaua Nicolina, nr. 115. Evenimentul va fi organizat cu binecuvântarea și în prezența Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, în cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva și reprezintă etapa mitropolitană a concursului național ‘Lăudați pe Domnul’. Vor concerta corul elevilor de la Colegiul Național de Artă ‘Octav Băncilă’ din Iași, coordonați de prof. Petronela Dârțu, și corul Colegiului Național de Artă ‘George Apostu’ din Bacău, dirijat de prof. Gheorghe Gozar. ‘Concursul a fost organizat pentru prima dată la Iași, apoi s-a transferat la București, primind o abordare mult mai largă, devenind național’, a explicat la Radio TRINITAS protos. Hrisostom Rădășanu, consilier al Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor. Probele de concurs vor consta în interpretarea a trei piese muzicale din repertoriul românesc: o piesă impusă (‘Te slăvesc pe Tine’, de Pascal Bentoiu), o piesă bisericească ortodoxă la alegere (a cappella) și o piesă de inspirație folclorică (a cappella sau acompaniament). În urma competiției va fi selectat corul ca va reprezenta Mitropolia Moldovei și Bucovinei la etapa națională a concursului ‘Lăudați pe Domnul’, care va avea loc pe 27 octombrie 2011 la Palatul Patriarhiei din București.

‘Acest concurs vine într-un context în care s-a observat un ‘divorț’ al religiei de artă, un lucru nu prea fericit. Întotdeauna arta a fost un mijloc preferat al religiei de a se exprima. A readuce preocuparea pentru religios în cadrul instituțiilor care se ocupă cu formarea viitorului artistic al omenirii este o inițiativă foarte bine venită. Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de prezența corului Vox ArtâIS, dirijat de maestrul Bogdan Cojocaru, care va aduce un plus de bucurie celor prezenți la eveniment’, a spus protos. Hrisostom Rădășanu.

Expoziție de fotografii în turnul Goliei

În turnul Mănăstirii Golia va avea loc mâine, de la ora 13:00, vernisajul expoziției ORTHPHOTO, care va fi deschisă până pe 16 octombrie. Fotografiile provin de pe siteul www. orthphoto.net și sunt realizate în mare parte de amatori din toată lumea. Expoziția va fi organizată de Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor și va fi coordonată de Silviu Cluci. ‘Nădăjduim ca prin această expoziție de artă fotografică să aducem un pic de lumină și frumusețe în viețile celor care vor veni la Mănăstirea Golia în această perioadă’, a declarat pentru Radio TRINITAS protos. Hrisostom Rădășanu, consilier al Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.

Următorul eveniment organizat de Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Editura ‘Doxologia’ a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, va avea loc joi, 13 octombrie, la ora 11:00. În Sala Gotică a Mănăstirii ‘Sfinții Trei Ierarhi’ va fi organizată deschiderea expoziției de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva și lansarea a două lucrări: Albumul ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva – mult folositoare’ și lucrarea ‘Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor’, editate și publicate de Editura ‘Doxologia’ a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Vineri, 14 octombrie, de la ora 18:00, Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor va gestiona organizarea concertului Coralei ‘Gavriil Musicescu’ a Filarmonicii de Stat ‘Moldova’, sub bagheta maestrului Doru Morariu. Un alt eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași, în colaborare cu Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, se va desfășura luni, 17 octombrie, când va avea loc deschiderea Simpozionului Internațional ‘Tainele Bisericii – pelerinaj spre sfințenie’, binecuvântarea (deschiderea) anului universitar 2011-2012 la Facultatea de Teologie ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași și deschiderea cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale în preoție.

Comentarii Facebook


Știri recente