Manifestări culturale în Arhiepiscopia Râmnicului

Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a găzduit miercuri, 29 ianuarie, Simpozionul național cu tema „Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie – vindecare spirituală și arvună a bucuriei duhovnicești din Împărăția lui Dumnezeu”, informează „Ziarul Lumina”. Activitatea s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Organizată de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, manifestarea se înscrie în cadrul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și al Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Eparhia Râmnicului. La eveniment a participat și PS Părinte Emilian Lovișteanul, care a ținut prelegerea cu titlul „Sfintele Taine ale Euharistiei și Spovedaniei în viața Bisericii și Teologia Sfinților Trei Ierarhi”. În cadrul simpozionului au mai susținut lucrări: pr. prof. dr. Ion Gavrilă, cu tema „Importanța Sfintei Taine a Mărturisirii în viața credincioșilor”, și pr. prof. dr. Irinel Mihai Cojocaru, cu tema „Taina Spovedaniei în teologia contemporană – în gândirea teologică a părintelui Dumitru Stăniloae” .

Priveghere de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi

După simpozion, PS Părinte Emilian Lovișteanul a participat la slujba de Priveghere în paraclisul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Arhiereul râmnicean a săvârșit cu acest prilej slujba Vecerniei și Litia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, PS Episcop a ținut un cuvânt de învățătură în care a elogiat viața, activitatea și slujirea Sfinților Trei Ierarhi și Mari Dascăli ai Bisericii noastre Ortodoxe: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Totodată, PS Emilian i-a îndemnat pe elevii seminariști să le urmeze exemplul de credință, dragoste, smerenie și sfințenie în lucrarea lor teologică pentru mântuirea sufletului. Tot în cadrul slujbei de Priveghere după Litie, au fost sfințite noile vase și veșminte liturgice necesare serviciului religios din paraclisul Seminarului Teologic.

La manifestările religios-culturale desfășurate în instituția teologică din urbea râmniceană au fost prezenți: pr. prof. dr. Nicolae Proteasa, directorul Seminarului „Sfântul Nicolae”, pr. prof. dr. Ion Gavrilă , pr. prof. dr. Irinel Mihai Cojocaru, pr. prof. Petre Mateiescu, pr. prof. George Pomenește, profesori, elevi seminariști și credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente