Clerul și credincioșii din orașul Giurgiu vor participa, mâine, 23 aprilie, cu prilejul praznicului Sfântului Gheorghe la o serie de manifestări cultural religioase. Episcopia Giurgiului și municipiul Giurgiu au fost așezate sub ocrotirea spirituală a marelui mucenic sărbătorit în fiecare an, în ziua de 23 aprilie, de Biserica Ortodoxă.
A devenit o tradiție ca, anual, să se organizeze Zilele Orașului în această perioadă. Mâine dimineață va fi sfințită biserica Parohiei „Sf. Maria” din municipiul Giurgiu, apoi se va merge în procesiune de la această biserică la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, unde va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de Preasfințitul Părinte Iacob, Episcop Vicar al Mitropoliei de Russe.
Sursa: Radio TRINITAS