Manastirile istorice cinstesc si ele sarbatoarea de astazi

Manastirea Voievozi, din judetul Bihor, isi sarbatoreste astazi hramul. Centru istoric de o importanta deosebita, Manastirea Voievozi este unul dintre cele mai importante lacasuri de cult din nord-vestul tarii. Amanunte despre istoricul acestei manastiri am aflat de la parintele Gheorghe Cioboi, protopop al Protopopiatului Marghita: ‘Rezultatul ultimelor cercetari arheologice din anul 1985, confirma intemeierea in secolul al XII-lea a complexului medieval de la Voievozi, cu menirea de asezamant monastic. Primele constructii au fost din lemn si au constat intr-o biserica, care a lasat foarte putine urme pe teren, din cladiri modeste de suprafata sau partial adancite in pantele de la marginea promontoriului, precum si dintr-o palisada dubla de lemn, sprijinita pe stalpi montati in stanca si se inconjoara pe un traseu circular intreaga incinta. In interiorul incintei a functionat o necropola, cu mormintele plasate atat in exterior cat interiorul bisericii. Caracterul constructiilor descoperite cat si marimea complexului dovedesc existenta unei comunitati monahale modeste, chiar foarte mici, formata din cativa calugari ce duceau un trai modest in cladirile pe care singuri le-au ridicat. Manastirea a dainuit in forma neschimbata pe durata a doua sau trei generatii pana cand, catre secolul al XIII-lea a devenit posibila ridicarea unui monument din zid in locul bisericii de lemn. Acest monument, o bisericuta de plan, aproape patrat, cu nava de numai 16 metri patrati, exista pana astazi’. Parintele Gheorghe Cioboi ne-a vorbit si despre valoarea istorica a Manastirii Voievozi: ‘Asezamantul manastiresc de la Voievozi are o importanta deosebita in elucidarea fazelor de inceput a istoriei medievale romanesti, precum si asupra primelor forme de organizare si functionare a Bisericii Ortodoxe din partea de nord-vest a Transilvaniei. De asemenea, el a fost o reflectare in viata spirituala, a institutiilor adiacente, a prezentei a zecilor de sate dimprejur, cuprins intre Crisul Repede si Tarcau, iar aceste aspecte creaza posibilitatea reconstituirii unei pagini de istorie romaneasca din secolele XIII-XIV, in partea de nord-vest a Romaniei’. In Episcopia Covasnei si Harghitei, Manastirea ‘Doamnei Moglanesti’ isi serbeaza si ea hramul ‘Nasterii Maicii Domnului’. Situata pe Valea Muresului, Manastirea Moglanesti a fost ctitorita in jurul anului 1658 de catre Doamna Safta, sotia domnitorului moldovean Gheorghe Stefan. Biserica infatiseaza arhitectura transilvaneana de cult in lemn. Cu detalii, maica stareta Ecaterina: ‘Infiriparea Manastirii Doamnei a fost risipita de-a lungul vremii, dar traditia mentioneaza pe doamna Safta, sotia voievodului Gheorghe Stefan, din Moldova, pe la anul 1658, ca fiind intemeietoarea manastirii. Biserica fostei manastiri infatiseaza cea mai timpurie forma de plan din arhitectura de cult in lemn a romanilor transilvaneni. Primul hram a fost ‘Intrarea Maicii Domnului in Biserica’, dupa care a fost mutat la 8 septembrie, ‘Nasterea Maicii Domnului’. Maica stareta Ecaterina a facut referiri si la programul liturgic prilejuit de hramul manastirii: ‘Privegherea incepe la ora 20.00, se face Litia, se continua cu Utrenia, dupa care vom continua cu Sf. Liturghie de noapte, la care participa unul sau doi preoti, care, in ziua hramului, nu vor mai fi la Sf. Liturghie arhiereasca, iar de dimineata se face Sf. Maslu, aghiazma, dupa care se incepe Sf. Liturghie arhiereasca’.

Comentarii Facebook


Știri recente