Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului la Mănăstirea Zosin din județul Botoșani, așezământ monahal care și-a serbat hramul. După cum ne informează Constantin Ciofu, Redactor Ziarul Lumina, Ediția de Moldova, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și cu preoții slujitori ai mănăstirii. Numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
La final, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificațiile marelui praznic. După cum ne informează Radio TRINITAS, înaltul ierarh a apreciat lucrările înfăptuite la acest așezământ monahal în ultimii ani, în special ridicarea bisericii noi, la care se lucrează, în prezent, la pictură.
Protos. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin a amintit în cuvântul adresat cu acest prilej câteva amănunte din istoria așezării monahale pe care o păstorește. De asemenea, părintele stareț mulțumit tuturor celor care au ajutat la ridicarea noii biserici a mănăstirii și a casei monahale. După citirea rugăciunii de dezlegare, cei doi ierarhi au sfințit noua casă monahală, ridicată în ultimii doi ani.