Manastirea Varlaam – locul unde sunt pastrate moastele Sf. Ioan Gura de Aur

Moastele Sf. Ioan Gura de Aur au sosit astazi la Iasi, in jurul orelor 12.00. Sfintele moaste au fost intampinate pe aeroportul international din Iasi de catre o delegatie de ierarhi si preoti, desemnata de PF Parinte Patriarh Daniel. Din aceasta delegatie au facut parte IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, PS Calinic Botosaneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, si PS Corneliu Barladeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Husilor. Moastele Sf. Ierarh Ioan Gura de Aur au fost aduse de la Manastirea Varlaam din Grecia de o delegatie condusa de IPS Serafim, Mitropolit de Stagon si Meteora. Manastirea Varlaam face parte din Complexul Monastic Meteora din Grecia si are o vechime de cateva sute de ani. Mana stanga a Sf. Ioan Gura de Aur se pastreaza la aceasta manastire din secolul al XVI-lea. Mai multe informatii despre aceasta manastire ne-a oferit parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Manastirea Varlaam este una din cele sase manastiri care se afla in complexul monastic de la Meteora, unul dintre cele mai vizitate locuri din Biserica Ortodoxa a Greciei. Inainte de anul 1950, moment in care datorita numerosilor vizitatori o parte dintre calugarii de la Meteora au plecat catre Muntele Athos pentru liniste. La Meteora existau mai multe manastiri si chilii sihastresti. Dupa anul 1950 au ramas doar 6 manastiri, una dintre ele avand mai mult de 500 de ani de existenta, avand hramul ‘Schimbarea la Fata’, iar cea de a doua in ordinea canonica a manastirilor de la Meteora este Manastirea Varlaam. Si aceasta are aproape 500 de ani. A fost ctitorita de doi monahi care ulterior au fost canonizati, iar in veacul al XVI-lea patriarhul ecumenic al Constantinopolului a daruit acestei manastiri, ea fiind o vreme si stavropighie patriarhala, mana stanga a Sf. Ioan Gura de Aur care se pastreaza de atunci in aceasta manastire. La ziua pomenirii Sf. Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie, mitropolitul de Stagon si Meteora, impreuna cu alti ierarhi, cu foarte multi clerici, cu multi credinciosi, cinstesc dupa vrednicie pe Sf. Ioan Gura de Aur’.

Comentarii Facebook


Știri recente