Mănăstirea Topolnița – Mehedinți și alte biserici din Episcopia Severinului și Strehaiei își sărbătoresc astăzi hramul

Astăzi, 21 mai 2009, când Biserica Ortodoxă de pretutindeni sărbătorește pe Sfinții Împărați Constantin și Maica Sa Elena, Mănăstirea Topolnița din județul Mehedinți și alte biserici din Episcopia Severinului și Strehaiei își serbează hramul.

La altarul de vară amenajat în incinta mănăstirii se va săvârși Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți și diaconi în frunte cu Preasfințitul Părinte Nicodim.

Acesta este al doilea hram al mănăstirii Topolnița și se prăznuiește începând din anul 1993, de când a fost sfințită biserica de lemn a sfântului așezământ monahal. Biserica din lemn de la mănăstirea Topolnița este veche de 173 de ani. Biserica a fost construită inițial în satul Spineni, comuna Bălești, județul Gorj în anul 1832, iar apoi a fost strămutată și asamblată după 160 de ani, între 1992-1993, ca Paraclis la mănăstirea Topolnița. Odată cu strămutarea la mănăstirea Topolnița biserica de lemn a fost închinată în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, sărbătorindu-se hramul în fiecare an la 21 mai de ziua pomenirii sfinților protectori.

În Episcopia Severinului și Strehaiei alte șapte biserici de mir și un paraclis se află sub purtarea de grijă a Sfinților Împărați Constantin și Elena.

– Protoieria DROBETA TURNU SEVERIN NORD (I) :Paraclisul ,”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Dr. Tr. Severin;

– Protopopiatul BAIA DE ARAMĂ: Biserica din Balta;

– Protoieria STREHAIA: Biserica Breznița de Motru și Biserica din Smadovița, com. Bîcleș ;

– Protoieria VNJU MARE: Biserica din Bălăcița; Biserica din Fântânile Negre; Biserica din Jiana Veche; Biserica din Slașoma.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie | FOTO

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat, marți, 27 octombrie 2020, Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale. Alături de Preafericirea Sa au slujit PS Timotei Prahoveanul, PS Varlaam Ploieșteanul, PS Ieronim Sinaitul,…