Mănăstirea Timișeni, locul unde munca și pacea și-au făcut cuib

Situată la 14 kilometri depărtare de Timișoara, Mănăstirea ‘Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul’ de la Timișeni este locul care te atrage spre liniștire și rugăciune. În același timp, prin preocupările zilnice și munca împletită cu rugăciunea, maicile de aici, de la marginea Pădurii Girocului, te fac să te gândești că ai poposit în mijlocul unui stup de albine. Albine rugătoare.

Cele 34 de maici de la Timișeni duc o viață de obște, în care munca și rugăciunea se împletesc frumos, după sfatul Sfinților Părinți, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia. Chiar maica stareță, stavrofora Casiana Șimon, dă mărturie despre aceasta: ‘Încercăm să ducem o viață cât mai plăcută înaintea lui Dumnezeu, având la temelie cele trei voturi depuse la intrarea în monahism, fecioria, sărăcia de bună-voie și ascultarea, despre care spun Sfinții Părinți că este cea mai înaltă rugăciune. Ca frate sau călugăr în mănăstire trebuie să urmezi dictonul ‘Roagă-te și muncește!’, fiindcă doar îmbinându-le pe cele două poți deveni un călugăr adevărat’.

Fiecare maică are ascultarea ei, iar acestea sunt diverse și prind bine traiului în comun. În atelierul de icoane, de care răspunde rasofora Tomaida, mâinile pricepute pun culoare pe chipurile sfinților, iar atunci când sunt gata, icoanele sunt cumpărate de credincioșii evlavioși și așezate în casele lor. Alte maici au ascultare în atelierul de croitorie, condus de maica Antonia. În viitorul apropiat, când prescurăria va fi ridicată, alte călugărițe își vor găsi acolo menirea zilnică, pe lângă programul de rugăciune comun și personal. Maicile trăiesc din munca mâinilor lor. Pe lângă atelierele amintite, ele cultivă pământul, se ocupă cu apicultura și cresc și animale. Pe parcursul anilor, s-a întâmplat ca aici să fie doar patru maici, iar cele mai multe, 55, au fost în 1990.

Zi de zi, însoțirea cu Hristos

De pelerini și vizitatori, maicile de la Timișeni nu se pot plânge. Vin aici nu doar creștini din împrejurimi, ci și din alte părți, ba chiar și din străinătate. ‘Creștinii vin la această mănăstire pentru a găsi acea atmosferă duhovnicească și pacea care îi apropie de Cer, aici se simt mai aproape de Dumnezeu, iar prin participarea la slujbele religioase zilnice, îndeosebi la Sfânta Liturghie, ei înțeleg prin aceasta însoțirea cu Hristos zi de zi’, a mărturisit părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timișoarei. Slujbele de la Timișeni sunt săvârșite de protosinghelul Mihail Duma, care este duhovnicul mănăstirii, și de arhimandritul Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei.

Mai mult spațiu pentru pelerini

Mănăstirea se află în plină renovare și extindere. Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, din 2002 se lucrează pentru ca incinta monahală să răspundă atât trebuințelor monahale zilnice, cât și pelerinilor care vin aici și care trebuie să găsească un spațiu de cazare potrivit.

‘Din primăvara anului 2002, am început un nou proiect de construcție și amenajare a mănăstirii, dorind să ridicăm o nouă biserică, mai încăpătoare, un corp de chilii pentru obștea mănăstirii și mai multe camere pentru pelerinii care vin din întreaga țară și chiar de peste hotare să viziteze mănăstirea noastră. Piatra de temelie a fost pusă de Înalt Preasfințitul Mitropolit Nicolae, de praznicul Izvorului Tămăduirii din acel an. Noua biserică va avea hramul ‘Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul’, a mărturisit stavrofora Casiana Șimon, stareța mănăstirii.

S-a început și construcția unui corp de clădire ce va avea destinație administrativă și o trapeză în care vor încăpea 150 de persoane.

La Timișeni există și preocupare pentru carte, biblioteca de aici având 1.000 de volume, din care 50 sunt exemplare de carte veche, iar credincioșii care vor să citească o pot face pe parcursul șederii la mănăstire, în timp ce aceia dornici de fapte bune pot dona cărți cu conținut duhovnicesc pentru a îmbogăți fondul.

Mănăstirea a fost desființată în 1959

Din punct de vedere istoric, această mănăstire a fost ctitorită de mitropolitul Vasile Lăzărescu în 1944. Apoi, prin grija exarhului mănăstirilor din Banat din acel timp, Justinian Dalea, a fost înzestrată cu cele minim necesare ducerii vieții monahale, inclusiv cu o țesătorie mecanică.

La început, mănăstirea a funcționat ca metoc al Mănăstirii Partoș, iar serviciile religioase se oficiau într-o capelă care a fost amenajată în interiorul imobilului.

În 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost desființată. Rând pe rând, măicuțele, în funcție de vârstă, au fost scoase afară până când n-a mai rămas nici o viețuitoare la Timișeni. Până în 1968, când a fost reînființată, mănăstirea a fost preluată de ocolul silvic și destinată spre locuire muncitorilor, fiind ținute totodată în clădiri și animale. Potrivit mărturiei maicii starețe Casiana, precum și a maicilor și credincioșilor care au trăit în acea perioadă, muncitorii nu au stat prea mult în clădirile mănăstirii, deoarece noaptea se auzeau slujbe, cântări religioase și clopote bătând singure, fapt care i-a înspăimântat pe toți cei care trăiau acolo și i-a determinat să părăsească mănăstirea.

Mitropolit Nicolae Corneanu s-a străduit și a reușit să reînființeze mănăstirea, în 1968. Actuala biserică s-a ridicat între anii 1968 și 1972, prin grija părinților consilieri Constantin Comșulea și Ivan Blaj, precum și a preotului Gherasim Moisescu, preot slujitor la acest așezământ monahal. Sfințirea a avut loc în 1972. Pictura interioară a fost realizată de pictorul profesor Victor Jurcă din Lugoj. Biserica a fost înfrumusețată și cu un iconostas frumos și bogat sculptat. Cine dorește să viziteze mănăstirea o poate face astfel: dinspre Timișoara pe DN 59, spre sud, în comuna Șag (14 km), iar venind dinspre Reșița, pe DN 58 B Reșița – Timișoara (85 km).

Comentarii Facebook


Știri recente