Manastirea Sucevita va fi inscrisa in patrimoniul mondial UNESCO

Cu ocazia vizitei de informare pe care asistentul directorului general al UNESCO pentru cultura, Mounir Bouchenaki, a efectuat-o recent la invitatia ministrului Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu, s-a convenit demararea de catre Romania a demersurilor pentru initierea procedurii de extindere a listei monumentelor din patrimoniul mondial de pe teritoriul tarii noastre prin inscrierea manastirii Sucevita.

Vizitarea de catre reprezentantul UNESCO a manastirilor Moldovita, Probota si Sucevita a permis, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii si Cultelor difuzat marti, constatarea calitatii restaurarilor efectuate de catre Minister, precum si starea buna de conservare a acestor importante monumente.

Inaltul functionar al UNESCO a fost si la Sibiu, unde a vizitat centrul istoric al orasului, aici fiind remarcate ‘progresele facute in restaurarea si valorificarea turistica a unor importante monumente istorice’.

Comentarii Facebook


Știri recente