Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Giurgiu și-a serbat hramul

Sute de credincioși au participat astăzi, 23 aprilie 2012, la hramul Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Giurgiu. Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară al bisericii mănăstirii, după cum informează episcopiagiurgiului.ro.

Bucuria duhovnicească a credincioșilor a fost sporită și de prezența moaștelor Sfântului Ioan Rusul, aduse de la mănăstirea cu același nume din localitatea Slobozia de Giurgiu, și ale ocrotitorului mănăstirii – Sf. M. Mc. Gheorghe. Acestea din urmă au fost așezate astăzi într-o raclă nouă din argint, lucrată în Sfântul Munte Athos și dăruită cu multă râvnă de către Dl Ing. Florian Nicolae, membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Giurgiului. Sfintele odoare vor rămâne în biserica mănăstirii, urmând ca, după finalizarea bisericii de zid aflată în construcție, să fie așezate pentru totdeauna în acest locaș.

În cuvântul de învățătură rostit celor prezenți, Preasfințitul Părinte Ambrozie a vorbit despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care trebuie să fie model de curaj pentru toți creștinii, deoarece este cel care și-a împlinit cu statornicie îndatoririle sale și a înfruntat cu hotărâre și bărbăție pe prigonitorii săi, primind cununa muceniciei. Sf. M. Mc. Gheorghe, a mai arătat Chiriarhul nostru, este numit Purtător de biruință pentru că nu a răspuns la ură cu ură, ci i-a iertat pe prigonitori, devenind, astfel, asemenea lui Hristos, Cel ce a biruit păcatul și moartea prin iubire jertfelnică.

La final, clerul și credincioșii prezenți au adresat felicitări ierarhului cu prilejul zilei sale de naștere. Totodată, cu această ocazie, dl. ing. Florian Nicolae a oferit Preasfinției sale, din partea credincioșilor giurgiuveni, în semn de aleasă prețuire, un engolpion cu icoana Învierii Domnului și o sfântă cruce pectorală.

La rândul său, Preasfințitul Ambrozie a mulțumit tuturor celor prezenți, felicitând pe toți cei care poartă numele Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de Biruință, rugând pe Dumnezeu să ocrotească familiile și casele tuturor credincioșilor care au dragoste către sfinții Săi, îndemnându-i să fie următori ai trăirii pilduitoare a acestora.

Sutele de credincioși prezenți la hramul Mănăstirii Sf. M. Mc. Gheorghe au luat parte și la agapa frățească oferită de obștea mănăstirii cu acest prilej, primind, totodată, icoane cu chipul patronului spiritual al mănăstirii.

Comentarii Facebook


Știri recente