Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Antonești își va sărbători hramul

În ziua de 24 iunie, când Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, mănăstirea de maici din comuna Corbeni, județul Argeș, își va sărbători hramul, informează eparhiaargesului.ro.

Construirea acestei mănăstiri argeșene a început în 1943 pe un teren donat de Gheorghe Erbașu și a rămas nefinalizată, sfântul locaș servind multă vreme ca staul pentru oile localnicilor.

După anul 1989 la inițiativa Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Calinic au început lucrările de reconstruire care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfințită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul.

Comentarii Facebook


Știri recente