Manastirea Razboieni are ca ocrotitori pe ‘Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil’

Manastirea Razboieni este situata in localitatea care ii poarta numele, din jud. Neamt. Cronicarul Grigore Ureche, scrie ca dupa marele razboi din vara anului 1476, domnitorul Stefan cel Mare al Moldovei a strans trupurile mortilor sai, de pe campul de lupta, si a facut cu ele o movila. Pe urma a zidit deasupra oaselor o biserica intru pomenirea sufletelor lor.

In secolul al XIX-lea s-au adaugat bisericii doua turnuri si un pridvor care in anul 1973 odata cu refacerea bisericii, au fost indepartate. In anul 1959 manastirea a fost desfiintata in urma unui decret de stat.

In anul 1990, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si cu aprobarea Ministerului Cultelor, a fost redeschis Schitul Razboieni. Schitul primeste statut de manastire in anul 1994, si este asezata ca stareta, Maica Olimpiada Neagu. In anul 1998 din motive de sanatate, Maica Olimpiada se intoarce la Manastirea Varatec si este numita ca stareta, Maica Acachia Caus. In prezent manastirea are o obste de 30 de monahi si surori. Din anul 2000 obstea are ca duhovnic pe ieromonahul Daniel Macovei. Situata pe o muchie de deal, in stanga paraului Valea Alba, biserica de la Razboieni este o marturie a luptei pentru apararea fiintei nationale si spirituale a neamului romanesc.

Comentarii Facebook


Știri recente