Manastirea Piatra Scrisă și Mănăstirea Poiana Mărului își serbează ocrotitorii

La inițiativa, cu binecuvântarea și cu implicarea directă a Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, două mănăstiri reprezentative din Eparhia Caransebeșului: mănăstirea de călugări, Piatra Scrisă cu hramul „Duminica tuturor sfinților” și mănăstirea de călugărițe Poiana Mărului cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, își serbează în acest an ocrotitorii, praznice dublate și de târnosirea noilor biserici care s-au construit în cadrul acestor așezăminte monahale.

Programul prăznuirii hramurilor monahale și târnosirii acestor două biserici, unde sunt așteptați să participe sute de credincioși este următorul:

Programul hramului mănăstirii Piatra Scrisă

Sâmbătă 21 iunie 2008

Ora 19.00 – Slujba Privegheirii săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian;

Ora 23.00 – Acatistul tuturor sfinților; Molitfe de dezlegare; Taina Sf. Maslu; Sfințirea apei;

Duminică 22 iunie 2008

Ora 9.00 – Slujba de târnosire a noii bisericii din incinta mănăstirii;

Ora 10.30 – Sf. Liturghie arhierească;

Ora 14.00 – Agapa frățească.

Programul hramului mănăstirii Poiana Mărului

Luni 23 iunie 2008

Ora 18.30 – Întâmpinarea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la parohia Măru la intrarea în stațiunea Poiana Mărului;

Ora 19.00 – Primirea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni în incinta mănăstirii de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian;

-Slujba Privegheirii săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian;

Ora 22.00 – Sf. Liturghie;

Marți 24 iunie 2008

Ora 8.00 – Slujba Acatistului Nașterii Sf. Ioan Botezătorul;

Ora 8.30 – Slujba de târnosire a noii bisericii din incinta mănăstirii;

Ora 9.30 – Sf. Liturghie Liturghie arhierească

Ora 13.30 Agapa frățească

Totodată credincioșii care vor fi prezenți la aceste importante evenimente din viața monahală ortodoxă bănățeană vor avea prilejul și binecuvântarea de a se închina Sfintelor Mese în care se vor așeza sfintele moaște, iar la mănăstirea Poiana Mărului toți pelerinii se vor putea închina Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la parohia Măru, adusă pentru prima dată la această mănăstire pentru închinarea credincioșilor, icoană care a izbăvit din multe nevoi pe localnicii acestor meleaguri și care datează din secolul al al-XVI-lea (1520), fiind un adevărat tezaur spiritual al Banatului Montan.

Dorind a împărtăși credincioșilor din împrejurimi aceste binefaceri și binecuvântări, Episcopia Caransebeșului invită cu acest prilej pe toți reprezentanții autorităților centrale și locale, reprezentanții de presă și mass-media, precum și pe toți binecinstitorii creștini de a fi alături de obștile monahale de la aceste mănăstiri întru bucuria binefacerilor lui Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente