Mănăstirea Pătrunsa și-a prăznuit Ocrotitorul

În ziua prăznuiri „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, marți, 8 mai, Preacuviosul Părinte Protosinghel Varsanufie Gherghel, starețul Mănăstirii Pătrunsa, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pătrunsa din comuna Bărbătești, județul Vâlcea, care și-a serbat Ocrotitorul, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sărbătoarea a început cu slujba Acatistului „Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan” și a continuat cu Sfânta Liturghie.

La sfârșitul slujbei, Părintele stareț Varsanufie a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat viața și activitatea misionară a Sfântului Ioan Evanghelistul, reliefând câteva repere duhovnicești și eshatologice din Evanghelia, Epistolele și Apocalipsa Sfântului.

La sărbătoarea hramului Mănăstirii Pătrunsa au participat preoți și numeroși credincioși din eparhie și din țară.

Mănăstirea Pătrunsa

Mănăstirea este situată în comuna Bărbătești, județul Vâlcea, la 7 km depărtare de sat și are primul hram de la numele mamei episcopului Climent.

Biserica veche cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turcești, adăpostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa.

Schitul este distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru și postelnicul Ion Bărbătescu, probabil urmași ai episcopului Climent.

În anul 1895, schitul a fost iarăși părăsit și lăsat fără slujitori, dar a fost readus la viață între anii 1934-1935 și resfințit în ziua de 23 august 1936, prin truda ieromonahului Veniamin Grigorescu. Actuala construcție datează din sec. XIX iar pictura în stil Brâncovenesc cu influențe populare (Sf. Dumitru și Sf. Gheorghe pictat deasupra intrării la pridvorul exterior).

Între anii 2002-2006 s-a ridicat o nouă biserică cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, fiind sfințită la 20 august 2006 de către Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. În mănăstire viețuiesc astăzi peste 40 de monahi, în frunte cu protosinghelul Varsanufie Gherghel.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…