Mănăstirea Nera, în sărbătoare

Așezată pe Valea Nerei, Mănăstirea ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva’ – Slatina Nera a cinstit prin rugăciune către Dumnezeu și milostenie către pelerini pe cuvioasa-i ocrotitoare. Cu toate că drumul de acces nu permite decât o anumită categorie de autovehicule, iar sterilitatea duhovnicească a lumii actuale te îmbie la comoditate și confort, nu a fost prea greu pentru adevărații credincioși să se roage la această sărbătoare, după ce au străbătut apostolește cei 3 km de drum ce leagă mănăstirea de Sasca Montană. Încă de cu seară, la slujba Privegherii, pelerinii au fost prezenți în fața altarului din curtea mănăstirii, ridicat special pentru acest eveniment. În ziua praznicului, ieri, 14 octombrie, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 15 preoți, condus de părintele arhimandrit Constantin Timiș, exarhul Episcopiei Caranbeșului, și de părintele Călin V. Ianchiș, consilier social, delegații Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, la acest eveniment.

Mulți dintre credincioși și-au îndreptat pașii către mănăstire în această zi de praznic pentru a-și curăți păcatele prin Taina Spovedaniei și pentru a se uni cu Hristos prin Taina Împărtășaniei, dovadă fiind numărul mare al celor care au răspuns la chemarea preotului; ‘Cu credință și cu dragoste să vă apropiați!’. De altfel, după cum remarca părintele Ioan Văran, protopopul Oraviței, ‘deși este cea mai tânără mănăstire din Episcopia Caransebeșului, a cărei viață de obște, prin binecuvântarea Preasfinției Sale Emilian, episcopul de atunci al Caransebeșului, s-a născut în urmă cu 16 ani într-un vagon rutier, pe care cu greu l-au urcat în acest loc maicile, azi acest ‘copil’, numit Mănăstirea Nera, numără peste 50 de viețuitoare și mulțime de credincioși și binefăcători, ale căror rugăciuni și strădanii au ridicat în acest răstimp o adevărată cetate pe Valea Nerei’.

Comentarii Facebook


Știri recente