Situată în peisajul turistic bănățean din stațiunea Poiana Mărului, Episcopia Caransebeșului, județul Caraș-Severin, mănăstirea aflată sub ocrotirea celui care a trăit în smerenia călugărului dinainte de vreme, Sfântul Ioan Botezătorul, a luat ființă la inițiativa preotului paroh Dorel Fercea și a credincioșilor din Parohia Măru înainte de Revoluția din 1989, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.
Lucrările începute au fost sistate din cauza opoziției regimului comunist, însă odată cu reînființarea episcopiei în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire episcop Emilian Birdaș al Caransebeșului, s-au reluat lucrările de ctitorire, care s-au întrerupt la scurt timp din lipsă de fonduri. Reluarea construirii așezământului monahal a început în anul 2000, când, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurențiu al Caransebeșului, s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstirești, finalizate doi ani mai târziu.
Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeșului a hotărât, la 1 februarie 2007, schimbarea destinației mănăstirii, transformând-o în schit de călugărițe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal și-a primit târnosirea la 24 iunie 2008, prin lucrarea mâinilor Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, după osteneala de doi ani a monahiei starețe Olimpiada Tiliuță, împreună cu obștea de călugărițe. Osteneala viețuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a chiliilor, trapezei și anexelor gospodărești. Printre activitățile administrative, călugărițele viețuitoare se îndeletnicesc și cu confecționarea de veșminte preoțești în atelierele de broderie și croitorie.
‘În liniștea acestor locuri, desfășurăm și o activitate misionară cu puținii credincioși localnici din această stațiune. Avem 26 de credincioși care își trăiesc viața aici zi de zi, la care se adaugă alții din satele învecinate, din Caransebeș, din Oțelu Roșu, dar mai ales din Timișoara, care și-au găsit liniștea relaxării sfârșitului de săptămână în aceste locuri. Dorința noastră este ca toți acești turiști să devină și pelerini, închinându-se în mănăstirea noastră’, ne-a mărturisit părintele Casian Rușeț, slujitor la schitul din Poiana Mărului.
Fiecare zi în Poiana Mărului apune în simplitate, dar întotdeauna în aceeași măreție a munților care o îngrădesc. Sunetul clopotelor, glasul slujbei de seară și pasul domol al celor care viețuiesc în schit se așază lin peste tinda mănăstirii, ca un așternut. Munca și rugăciunea de zi cu zi a maicilor aduc aminte de cuvintele călugărului: ‘Ora et labora’. Veșmintele preoțești pe care maicile le confecționează pare că sunt țesute în suflet mai întâi, bucuria confecționării lor înnobilând schitul.
‘Avem multe lucruri de împlinit la mănăstirea noastră. Actualmente ne desfășurăm viața de zi cu zi la biserica schitului, în atelierul de croitorie și, bineînțeles, în corpul de chilii, recent finalizat și renovat. Ne propunem să ctitorim un corp de chilii mai generos, cu mai multe dependințe, unde să putem primi oaspeți. Dorim să plantăm o livadă și să împrejmuim incinta schitului. Toate cu ajutorul lui Dumnezeu și la vremea rânduită, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Lucian’, a spus maica stareță Olimpiada Tiliuță.
