Mănăstirea Lacu Sărat din județul Brăila și-a sărbătorit hramul

La 27 iulie, în ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Mănăstirea Lacu Sărat din județul Brăila și-a serbat hramul. În altarul de vară, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează „Ziarul Lumina”.

Pașii pelerinilor s-au îndreptat și anul acesta către așezământul monahal din stațiunea Lacu Sărat, aleile de pe esplanada bisericii din lemn devenind neîncăpătoare. La slujbă au participat reprezentanți ai autorităților locale și de stat, în frunte cu domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, consilier de stat pentru cultură și culte în cadrul Administrației Prezidențiale.

Pelerini spre mângâiere duhovnicească

Documentul de sfințire a bisericii mănăstirii, pecetluit la 27 iulie 1999, amintește că ‘într-o localitate binecuvântată de Dumnezeu cu daruri natural vindecătoare, în vecinătatea centrului de tratament balneoclimateric, tămăduitor al suferințelor trupești, se alătură centrul spiritual de vindecare a durerilor și bolilor sufletești, Sfânta Mănăstire Sf. Pantelimon, ca astfel bolnavii să devină și pelerini spre mângâierea lor duhovnicească, spre întărirea în credință și spre mai multă nădejde în mila și ajutorul Mântuitorului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre’.

Biruiți în viața istorică, mucenicii câștigă viața veșnică

În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, IPS Casian a arătat că, ‘de fiecare dată când cinstim un mucenic, cinstim de fapt pe Domnul, Care a chemat la vorbirea desăvârșită cu El pe cei ce au pus mai presus decât viața lor scurtă și pământească viața cea veșnică’. Arhiepiscopul Dunării de Jos a amintit cuvântul Sfântului Nicolae Cabasila, care spune că ‘martirii, cei care și-au oferit viața pentru viața veșnică, în fața oamenilor care trăiesc doar pentru viața trecătoare, mărturisesc veșnicia și prin suferința trupului mărturisesc puterea Crucii, care este înălțime, adâncime și lățime a iubirii lui Dumnezeu. Martirul în fața persecutorului lumesc trecător și efemer este un om căzut. În realitate, chinuitorul este un om decăzut de la demnitatea frățească în care ne-a înzestrat Dumnezeu. Pe moment, chinuitorul triumfă; dar, din clipa următoare, martirul, unindu-se cu Hristos Domnul, biruiește răul’.

Suferința este consecință a păcatului, biruit prin botez

IPS Casian a amintit celor sosiți în stațiune pentru tratament trupesc că starea de suferință fizică este nefirească omului, fiind doar o consecință a îndepărtării de Dumnezeu: ‘Cu cât pătrunde mai profund în noi Domnul prin cuvântul și prin taina prezenței Sale, se diminuează durerile trupului, pentru că durerile nu sunt normale, pentru că durerile nu sunt daruri de la Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă dureri. Nici suferințe. Durerile și suferința vin din îndepărtarea de Dumnezeu’. Din cauza păcatului, se îmbolnăvește sufletul și slăvește și trupul, ‘deci, iată, durerea și păcatul nu sunt daruri de la Dumnezeu, și nu fac parte din zestrea cu care Dumnezeu ne-a înzestrat de la început’. În continuare, Înalt Preasfinția Sa a oferit remediul prin care păcatul se șterge, conform învățăturii ortodoxe, începând cu Sfânta Taină a Botezului, prin care ‘murim față de păcat și înviem pentru viața nouă în Hristos’ și ‘al doilea botez pe pământ, botezul lacrimilor, al regretului pentru păcat’.

‘Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul’

Mulțimii de credincioși participanți la sărbătoarea hramului, Înalt Preasfinția Sa le-a amintit că, deși se vor întoarce la casele lor, vor rămâne prezenți prin rugăciunile pomenirilor de la sfântul altar. Pomenirea este cel mai de preț lucru pe care omul trebuie să-l ceară de la Dumnezeu: ‘Pomenește-mă, Doamne, și iartă-mi greșelile!’ În încheiere, Arhiepiscopul Dunării de Jos a adresat tuturor îndemnul primului verset al pericopei evanghelice rânduite a se citi la pomenirea unui sfânt mucenic: ‘Aceasta vă poruncesc, să vă iubiți unul pe altul’ (Ioan 15, 17): ‘Chiar dacă lumea vă urăște, spune Hristos, gândiți-vă că mai întâi pe Mine M-au urât. Îndrăzniți, iubiți-vă unii pe alții, în toate împrejurările vieții, în familie, la locul de serviciu, și din iubirea de Dumnezeu să se nască iubire de semeni, iubire în toate comunitățile creștinești, iubire între români’.

Istoricul așezământului monahal

Situată în stațiunea Lacu Sărat, la 5 km SV de municipiul Brăila, pe drumul național 21 Brăila-Slobozia, mănăstirea de maici cu hramul ‘Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon’ este cel mai nou așezământ monahal din județul Brăila, în Arhiepiscopia Dunării de Jos. ‘Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și săvârșirea Sfântului Duh s-a ales loc în centrul parcului stațiunii balneoclimaterice Lacu Sărat, orașul Brăila, și s-a întemeiat pe el mănăstire, căreia i s-a oferit drept hram protector pe Sfântul Mucenic și Doctor fără de arginți Pantelimon, ocrotitorul și vindecătorul bolnavilor’, spune documentul de sfințire al bisericii mănăstirii. La 27 iulie 1996, IPS Casian a sfințit locul și a pus piatra de temelie a bisericii noii mănăstiri, pentru ca după trei ani, în ziua hramului, să fie sfințită biserica și să se binecuvânteze corpul de chilii. Biserica este realizată din lemn, în stil maramureșean, de meșteri vrânceni, având o turlă-clopotniță înaltă de 24 de metri. Interiorul bisericii este decorat cu icoane pictate, la care se adaugă un număr de nouă icoane datând din secolul al XIX-lea, conservate în cadrul mănăstirii. În prezent, așezământul numără 13 viețuitoare, având stareță pe stavrofora Pantelimona Corjos.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…