Zilele de 5 și 6 august 2010 au fost două zile pline de bucurie, sfințenie și binecuvântare pentru obștea monahală ce se nevoiește la Mănăstirea Izbuc, din Eparhia Oradiei. Bucuria cea mare a monahilor de aici, dar și a mulțimii de pelerini veniți, a fost vizita Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în străvechea vatră de sihăstrie monahală a Izbucului, pentru prăznuirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și serbarea marelui praznic al Schimbării la Față a Domnului din acest an, informează Ziarul Lumina.
În dimineața zilei de joi, 5 august, chiriarhul Oradiei, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară cel nou al mănăstirii. În cadrul slujbei, după vohodul mic, Preasfințitul Sofronie a oficiat rânduiala schimei celei mari, sau a marelui și îngerescului chip, pentru unul dintre monahii mănăstirii, în cinstea Cuviosului Ioan Iacob cel pomenit, care a fost la rândul său purtătorul schimei mari. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Liturghiei, ierarhul a amintit principalele momente din viața cuviosului care a trăit aproape de timpurile noastre: ‘Intrat de tânăr în lavra monahală de la Neamț, a ajuns să se nevoiască în Țara Sfântă în mai multe locuri, fiind primul egumen al schitului românesc de la Iordan, care azi este închis, apoi în pustia Hozevei într-o peșteră, până la mutarea sa la cele veșnice, acum 50 de ani, fiind găsit mai târziu cu trupul neputrezit și bine-mirositor, făcând minuni nenumărate. Sfintele lui moaște au fost coborâte și așezate în biserica mare a Mănăstirii ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ de la Hozeva, unde se află până în zilele noastre’. La împlinirea unei jumătăți de veac de la mutarea la Domnul a Cuviosului Ioan Iacob, ‘am dorit să-l cinstim prin Sfânta Liturghie și prin frumoasa slujbă ce am săvârșit, prin care se oferă unui călugăr care își dorește și are această chemare, cea mai înaltă treaptă a nevoinței monahale: schima cea mare’.
Doi frați tunși la monahism
La ceasul Vecerniei mici din aceeași zi, Preasfințitul Părinte Sofronie a adus mare bucurie în cer și pe pământ Cuviosului Ioan Iacob Românul și obștii Mănăstirii Izbuc, prin oficierea rânduielii tunderii în monahism pentru doi frați ai Mănăstirii Izbuc, care și¬au dorit și au dovedit în perioada de încercare că vor să își închine viața Domnului și să depună voturile monahale. La momentul tunderii, cei doi au primit numele a doi mari sfinți ai Bisericii: Onufrie și Antonie.
Preasfințitul Părinte Sofronie a tălmăcit celor prezenți la acest moment plin de sfințenie și binecuvântare rânduiala tunderii în monahism, arătând frumusețea și încărcătura simbolică a fiecărui moment al slujbei, ea fiind, pentru cel chemat la călugărie, un al doilea botez: ‘Ne-a ajutat Preasfânta Treime, Dumnezeul nostru, în această preafrumoasă zi, înainte de Vecernia cea mare și slujba Privegherii, pentru Praznicul Schimbării la Față a Domnului, să săvârșim două noi intrări în cinul monahal, cinul cel îngeresc, căci monahii sunt îngeri în trup, chemați a sluji lui Dumnezeu ziua și noaptea, a se ruga pentru mântuirea lor și a toată lumea’.
Prin intrarea în ceata călugărilor a celor doi frați, obștea străvechii vetre monahale de la Izbuc s-a mărit, așa cum a început în urmă cu un an de zile, de când a fost așezat ca stareț preacuviosul părinte protosinghel dr. Mihail Tărău, care s-a dovedit a fi un foarte bun organizator al vieții călugărești. În acest răstimp, energicul protosinghel a reușit să aducă un nou suflu duhovnicesc și administrativ-gospodăresc în mănăstire: finisarea și darea în folosință a unei noi clădiri cu două niveluri care adăpostește 15 chilii și trapeza; înălțarea unui nou altar de vară, mai spațios decât precedentul, construirea unei clădiri ce adăpostește pangarul mănăstirii, zidirea în roșu a unui alt corp de chilii.
La data de 16 mai 2010 s-a început construirea unui nou lăcaș de cult reprezentativ cu hramurile ‘Adormirea Maicii Domnului’ și ‘Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic’, piatra de temelie fiind pusă de Preasfințitul Sofronie al Oradiei.
Mănăstirea a devenit o binecuvântată oază duhovnicească din ce în ce mai căutată, atrăgând mulți pelerini din toate colțurile țării, și chiar de peste hotare. Începând cu primăvara acestui an, aproape zilnic vin autocare cu pelerini, atrași de cadrul natural deosebit în care se află mănăstirea, de sfintele slujbe ce se săvârșesc, de dragostea și căldura cu care sunt întâmpinați de către obște, cât mai ales de Izbuc, un izvor de apă tămăduitor, cu curgere intermitentă, și de o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, copie după o icoană athonită, care se află aici încă de la reînvierea mănăstirii, din anul 1928.
‘Toți creștinii suntem chemați la îndumnezeire’
Vineri, 6 august, de Praznicul Schimbării la Față a Domnului, câteva mii de credincioși din județul Bihor și din întreaga țară au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de către chiriarhul Oradiei în altarul de vară al mănăstirii, alături de un sobor de 27 de ieromonahi, preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Sofronie, pornind de la momentul arătării slavei divine a Mântuitorului Iisus Hristos în muntele Tabor, a subliniat faptul că ținta fiecărui creștin este mântuirea, îndumnezeirea prin har, primirea slavei dumnezeiești: ‘Slava pe care au văzut-o ucenicii Petru, Ioan și Iacov și cei doi martori din Vechiul Testament, Moise și Ilie, la Schimbarea la Față a Domnului este slava dumnezeiască, slava Duhului Sfânt, slavă comună celor trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. De aceea, în icoana praznicului Mântuitorul este înfățișat în slavă, sub forma mandorlei de lumină, fiind luminat din spate de o rază ce pornește din cer, de la un singur principiu, și care la picioarele Sale are trei fire, arătând pe Dumnezeu Cel unul în Ființă și întreit în Persoane’.
Așa cum a subliniat Preasfințitul Sofronie, „sfinții se umplu și ei de slava dumnezeiască, însă nu de la ei înșiși, ci o primesc prin lucrarea Harului, prin ceea ce se numește în teologia Bisericii îndumnezeire, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca pe noi să ne îndumnezeiască după har, și nu după fire. Prin urmare, slava dumnezeiască o dăruiește Fiul, de la Tatăl, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Biserică. Această slavă se dobândește cu mult efort. Fie în mod brutal, cum este în cazul martirilor, fie printr-o nevoință de-o viață întreagă în rugăciune și în asceză’. Astfel, ‘toți creștinii suntem chemați la îndumnezeire. Sămânța aceasta o primim în Taina Sfântului Botez, însă trebuie să o facem să crească în noi prin lucrarea Harului. Noi să ne facem mici ca Harul lui Dumnezeu să crească, ca Hristos să prindă chip în noi’.
