Mănăstirea Gura Motrului și-a serbat hramul

Pe lângă cele zece biserici din Mehedinți, Mănăstirea Gura Motrului și-a serbat hramul de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, astăzi, 14 octombrie 2012. O delegație de preoți, diaconi și psalți de la Centrul Eparhial a participat la această sărbătoare încă din ajun, atunci când a fost săvârșită Slujba Privegherii, informează site-ul episcopiaseverinului.ro

Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost săvârșită de către Exarhul mănăstirilor din Episcopia Severinului și Strehaiei, părintele Calinic Drăghici. În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit cereri speciale de mulțumire către Bunul Dumnezeu pentru binefacerile revărsate prin stropii de ploaie din această sfântă zi.

Numeroși credincioși din Filași, Craiova sau Drobeta Turnu Severin și-au îndreptat pașii la acest hram de tradiție.

Lângă zidurile bisericii se află mormântul omului de cultură Eurosin Poteca, fost stareț al mănăstirii.

Comentarii Facebook


Știri recente