Mănăstirea Govora și moștenirea ei de peste timp

La poalele dealului Coșul Mare de pe raza comunei Mihăiești, în apropiere de Râmnicu Vâlcea, se află Mănăstirea ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Govora. Numele îi vine din slavonescul ‘gavariti’, care înseamnă ‘a vorbi’, ‘a spune’ sau ‘izvor’, ‘murmur de izvor’, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Legat de întemeierea Mănăstirii Govora, tradiția nu ne-a păstrat numele primului ei ctitor. Pisania actualei biserici îl menționează pe Radu cel Mare, care ‘au dires-o și înfrumusețat-o’. Cu toate acestea, după mărturia voievodului, se pare că sfântul așezământ ar data din vremea domniei străbunicului său, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Hrisoavele o arată drept așezământ ortodox, în ciuda anumitor zvonuri conform cărora biserica ar fi fost ridicată pe temelia unui lăcaș de cult catolic, în anul 1485. De acest lucru ne asigură o inscripție slavonă localizată pe un clopot existent în muzeul mănăstirii, datată în perioada 1456-1457.

Pomelnicul mănăstirii, cel mai vechi document statistic din Țara Românească

Istoricii Aurelian Sacerdoțeanu și Gh. T. Ionescu au emis ipoteza că, pe la sfârșitul secolului al XV-lea, mănăstirea ar fi fost de maici, iar la un moment dat chiar mixtă. Ultima variantă este puțin probabilă, dat fiind că Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din 787, prin canonul 20, a desființat mănăstirile mixte, este greu de crezut că în monahismul românesc ar fi existat astfel de așezăminte monahale. Pe de altă parte, dacă luăm în calcul numele desprinse din ‘Pomelnicul’ mănăstirii, am putea fi tentați să mergem pe teoria celor doi istorici. Datorită faptului că aici s-au călugărit atât femei, cât și bărbați, putem admite că au existat perioade când în mănăstire viețuiau călugărițe, dar și perioade când obștea era formată din călugări.

Pomelnicul Mănăstirii Govora este cel mai vechi document statistic din Țara Românească păstrat până astăzi. A început să fie scris în timpul voievodului Radu cel Mare, probabil, și este prefațat de o predoslovie cu învățăturile mitropolitului Varlaam al Țării Românești. Manuscrisul se găsește în Biblioteca Academiei Române, cota 257, și conține numele monahilor care au viețuit la Govora până în anul 1959, când așezământul a fost transformat în mănăstire de maici, prin strămutarea a 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița.

Tipografia de la Govora

Pe la 1635, din porunca și cheltuiala voievodului Matei Basarab, în incinta mănăstirii s-a înființat o tipografie care avea să înscrie Govora pentru totdeauna în rândul mănăstirilor de cultură din România. Această tipografie va împlini dorința domnitorului cărturar de a lumina poporul prin carte, după cum el însuși mărturisește: ‘Am văzut că în întreaga țară e foamete și sete, nu însă de pâine și de apă, ci după prooroc, după vădită hrană și adăpare sufletească. Nu puțin m-am mâhnit văzând că nu este nicăieri o astfel de hrană’.

La 30 ianuarie 1637, a apărut la Govora prima carte, o Psaltire, în limbile slavonă și română, tipărită de Meletie Macedoneanul, egumenul mănăstirii. A fost deschiderea unui lung șir de tipărituri, între care amintim și Pravila din 1640, mai cunoscută cititorilor sub numele de ‘Pravila cea mică’, cu un format de 21/14 cm. Setea de cunoaștere despre care vorbea Domnul Basarab a cuprins atât lumea laică, cât și clerul. De aceea, pentru bunul mers al tipografiei, a fost înființată aici și o școală de tipografi. Nu știm exact când s-a întâmplat acest lucru. Cert este că în anul 1636 școala exista și funcționa după normele inițial stabilite. Existența ei este confirmată de rezumatul în grecește al unui act semnat de patriarhul din acea vreme al Ierusalimului, pe nume Teofan.

Viața monahală peste veacuri

De-a lungul timpului, Mănăstirea Govora a păstrat un valoros tezaur de artă, icoane vechi, manuscrise și tipărituri, lucru ce atestă cultura și arta dezvoltate aici. Arhiva cinstitului așezământ se înscrie printre cele mai vechi vestigii de ordin cultural existente în Biserica Ortodoxă Română. Materialul arhivistic este deținut de către Episcopia Râmnicului și Arhivele Statului București, Craiova și Râmnicu Vâlcea. Arhiva care se află la sediul mănăstirii și la Centrul eparhial completează informațiile documentare pe ultima perioadă. Informații care, trebuie precizat, sunt mai mult de ordin economic decât spiritual.

Din 20 iulie 1959, statutul mănăstirii a fost modificat de regimul comunist, așa cum am arătat mai sus. Stareță a fost așezată Evghenia Racoviță, de la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea. Maicile care au urmat în stăreție s-au luptat cu greutățile regimului totalitar, contribuind prin osteneală și jertfă la refacerea vieții monahale de aci.

Astăzi, Mănăstirea Govora, scăldată toată într-un alb imaculat, se impune ca o cetate medievală străjuită de turnul clopotniței. O alee de piatră șerpuită taie frumoasa grădină cu pomi fructiferi și te conduce la vechile porți brâncovenești. Privind atât ansamblul clădirilor din curtea interioară, cât și biserica, putem spune, fără să greșim, că Mănăstirea Govora este o adevărată bijuterie a artei medievale românești, bine conservată și capabilă de a duce mai departe spiritul monahismului românesc.

Comentarii Facebook


Știri recente