Cu prilejul hramului Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului va sluji împreună cu Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului la Mănăstirea Frăsinei, din județul Vâlcea, fiind înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Situată în comuna Muereasca, la 25 km de Rm. Vâlcea, Mânăstirea Frăsinei are de fapt două biserici.
Biserica Mânăstirii Frăsinei, zisă și Biserica Mare, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între anii 1860-1863, an în care o și sfințește. Pictura, făcută în ulei de pictorul ardelean Mișu Pop, în stilul lui Tattarăscu, a fost spălată în anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Această biserică este monument istoric.
Biserica schitului vechi, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezatorul”, a fost construita din lemn de călugării bulgari Ilarion și Ștefan, în anul 1710 și reconstruită din zid în anii 1762-1763 de Cârstea Iovipali și Damian Iovipali, frații hagii din Râmnic, împreună cu Nicoliță Iovipali, fiul lui Cârstea, având binecuvântarea episcopului de Râmnic, Filaret.
În jurul acestui schit au existat chilii care însă nu s-au păstrat. Din anul 1787, din timpul războiului ruso-turc, schitul este pustiit și rămâne părăsit până în anul 1848, când este refăcut de călugărul cernican Acache, cu învoirea lui Gheorghe Iovipali, urmașul primilor ctitori. Acesta închide pridvorul bisericii cu cărămidă, transformându-l în pronaos, îl zugrăvește și reface încăperile chiliilor. Biserica veche păstrează pictura din anul 1763, executată de Teodor Zugravul, cât și pe cea din tinda din anul 1848.
Paraclisul cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, clădirile de locuit dinspre miazăzi și răsărit, au fost făcute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, care completează și aripa de miazăzi și răsărit a cetății monastice, pe partea de zid, care rămăsese necompletată de Sfântul Calinic în anul 1888.
Viața monahală de aici se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mânăstire nu au voie să intre femei (numai în biserica de sus, în cea de jos au voie și femeile) și nu se gătește cu carne. În acest sens, Sfântul Calinic a așezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire, unde este astăzi o biserică și dependințe pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legământ sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât și blesteme, pentru cele ce vor călca hotărârea sfântului. Pentru a dovedi cele spuse iată ce spune textul gravat pe piatra de legământ:
„Acest sfânt lacaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor viețuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum : sărăcia, gârbăvia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smerenie noastre și să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian.1867”
Legământul Sfântului Calinic se respectă cu strictețe. Chiar în timpul păstoririi sale, cei care l-au călcat au fost pedepsiți aspru. Este cunoscut episodul tinerei păstorițe din satul Muereasca, care din greșeală a trecut hotarul și s-a îmbolnăvit de epilepsie, fiind nevoită să ceară ajutorul Sfântului Calinic, pentru a fi iertată și în același timp tămăduită.
Este singura mânăstire din țară care nu a fost secularizată, păstrandu-și tot terenul agricol până în zilele noastre.
