Mănăstirea Cudalbi și-a sărbătoril astăzi hramul – Nașterea Maicii Domnului

Astăzi, 8 septembrie 2009, în ziua praznicului Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cudalbi din județul Galați și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie a fost prezent și Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, care a săvărșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de Presă al Episcopiei Dunării de Jos.

Slujba a fost ținută afară, în curtea mănăstirii, în mijloculul credincioșilor, pe un podium special amenajat. La finalul liturghiei după ce credincioșii s-au împărtășit, Chiriarhul locului a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat că Maica Domnului este izvorul bucuriei întregii lumi, ea fiind „bucuria tuturor celor necăjiți” așa cum mărturisim de mii și mii de ori când îi citim acatistul.

Evenimentul a continuat cu un program de cântece și poezii interpretate de un grup de copii îmbrăcați în costume naționale, conduși fiind de profesorul lor de Religie. După aceasta Preasfințitul Casian împreună cu toți preoții au împărțit anafură și pachete cu mâncare credincioșilor prezenți.

Mănăstirea Cudalbi a fost ctitorită de Eugenia Pană în apropierea localității Cudalbi, jud. Galați, fiind denumită Mănăstirea Gologanu, după numele moșiei acelor locuri. Biserica a fost ridicată între 1925 și 1933. Mănăstirea este desființată la începutul regimului comunist în 1950, rămânând ca simplu metoc al mănăstirii Vladimirești, care îi preia și întregul patrimoniu. Mănăstirea este reînființată în 1990. Prin străduințele actualei starețe, monahia Mariani Popa, a duhovnicului Damaschin Toma și a întregii obști, a fost construită o nouă biserică, o nouă clopotniță și 3 corpuri de chilii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…