Mănăstirea Comana și-a sărbătorit ocrotitorul

Astăzi, 6 decembrie, Mănăstirea Comana din jud. Giurgiu, și-a sărbătorit ocrotitorul. Manifestările religioase închinate Sf. Ier. Nicolae au debutat în ajunul sărbătoririi sfântului cu oficierea slujbei de priveghere și au continuat astăzi, cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele Stuparu Emanuel Ioan, vicar administrativ, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează episcopiagiurgiului.ro.

În cuvântul de învățătură rostit, părintele Stuparu Emanuel Ioan a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Nicolae, îndemnându-i pe credincioșii prezenți să urmeze pilda luminoasă a faptelor marelui ierarh al Mirelor Lichiei.

Sutele de credincioși prezenți s-au putut închina și la părticele din moaștele Sf. Mc. Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, într-un baldachin special amenajat.

La final părintele protos. Mihail Muscariu, Exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre și stareț al mănăstirii, a vorbit celor prezenți despre istoria așezării monahale de la Comana, care, anul acesta, a împlinit 550 de existență. Ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, Mănăstirea Comana rămâne peste veacuri o mărturie a existenței monahismului vlăscean pe aceste meleaguri.

Evenimentul de astăzi a reunit și numeroase oficialități județene și locale care au ținut să fie prezente la acest moment important din viața așezământului monahal.

Comentarii Facebook


Știri recente