Sâmbătă, 8 septembrie 2012, în ziua prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cămârzani din județul Suceava și-a serbat hramul.
Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită în altarul de vară al mănăstirii, de Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diacon, în prezența a peste 500 de credincioși, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, IPS Pimen a vorbit despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului și despre reverberațiile acesteia în viața duhovnicească a creștinilor. ‘Nașterea de copii este o bucurie, pentru că este o împlinire a poruncii lui Dumnezeu. Nașterea este rodul dragostei dintre soț și soție, cu binecuvântarea Bisericii, în Sfânta Taină a Cununiei. Copiii născuți înseamnă o legătură sufletească în plus între soț și soție, dar și în obștea în care familia trăiește. Astăzi, o parte din lume se îngrijorează la gândul nașterii de copii, pentru că nu sunt posibilități materiale pentru creșterea și îngrijirea lor. Nimic mai greșit decât această gândire! Dumnezeu poartă de grijă pentru hrana trupească a lumii întregi. Dumnezeu dă rodnicie pământului și Dumnezeu dă toate posibilitățile materiale existente în această lume. Lumea de astăzi greșește, încrezându-se prea mult în belșug și părăsind nădejdea strămoșilor noștri în puținul care, bine chivernisit, prisosea întotdeauna’, a spus Arhipăstorul Sucevei și Rădăuților.
În încheierea cuvântului de învățătură, IPS Pimen a mai spus: ‘Tot ce vedeți în această mănăstire este rodul muncii, al credinței, al rugăciunii și al maicilor care trăiesc aici’, evidențiind faptul că toată lucrarea gospodărească desfășurată în mănăstire a fost făcută de mâinile monahilor, de la lucrările de pietrărie, sculptură ori pictură etc.
La sfârșitul Sfintei Liturghii și al Parastasului săvârșit pentru ctitorii mănăstirii, toți credincioșii prezenți au fost invitați la masă.
Mănăstirea Cămârzani este o mănăstire de maici, situată în partea de sud a județului Suceava, în localitatea Valea Moldovei, la circa 7 km de Fălticeni. A fost lăcașul de suflet al Preasfințitului Gherasim Putneanul, fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, unde a și fost înmormântat după trecerea sa la Domnul, în anul 2004.