Mănăstirea Buciumeni, județul Galați, bucuria tinerilor în dialog cu slujitorii Bisericii

Sărbătoarea Preasfintei Treimi reprezintă și hramul istoricei Mănăstiri Buciumeni, așezare monahală de secol XIV-XV, situată în nordul județului Galați și care devine cadrul duhovnicesc propice unor manifestări spirituale de amploare. Dar special al Preasfintei Treimi, pelerinajul de la Buciumeni care adună anual 1.000 de tineri din cele 64 de licee de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos amplifică bucuria hramului și îl face deosebit.

Ideea acestui pelerinaj al tinerilor s-a născut, în 1996, ca o curajoasă și plină de speranțe preocupare pastorală a chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop dr. Casian Crăciun, dornic de a arăta tuturor că tinerii își află firesc locul și rostul în Biserica lor strămoșească, informează „Ziarul Lumina”.

S-au organizat 15 ediții ale festivalului de tineret de la Buciumeni. Pelerinii întâmplători sau oaspeții Mănăstirii Buciumeni rămân mereu uimiți. Este minunat și numărul impresionant de tineri participanți, dar și modul exemplar în care ei cântă imnurile liturgice, cum rostesc rugăciunile, cum cei pregătiți se împărtășesc, alții își exprimă sentimentele lor în public; se miră de modul elegant și plin de bucurie în care servesc masa, gen picnic, oferită de măicuțe și, cu totul unic – felul în care se implică în dialoguri tematice vii, actuale, motivante, uneori răscolitoare, dar întotdeauna aflătoare de răspunsuri, cu preoții desemnați și pregătiți pentru a face față celor mai profunde căutări adolescentine, celor mai năstrușnice întrebări tinerești. De aceea, în anii anteriori s-a creat o sintagmă care definește aproape deplin întreaga activitate: ‘Fenomenul Buciumeni’.

Motivațiile tainice ale pelerinajului

Ce îi adună și ce îi unește pe acești tineri la Buciumeni? Am sesizat că tinerii invitați la hram, deși buni utilizatori ai Internetului, suferă de singurătate, au nevoie de un alt fel de dialog, pe care nu-l pot întâlni nici în familie, nici la școală, nici în cercul de prieteni, nici în societatea și lumea de astăzi. Buciumeniul le oferă șansa unor răspunsuri la frământările vârstei lor, răspunsuri pe care nu le pot afla nici de la părinți, nici de la profesori, nici de pe sursele on-line, nici din manuale sau din lecturi, ci dintr-o altă sursă, dintr-un alt fel de discurs, izvorât dintr-o meta-logică, una care îi fascinează, care îi satisface și intelectual, și duhovnicește.

Pe de altă parte, ora de religie în școală nu își atinge uneori obiectivele formative, iar întâlnirea de la Buciumeni este o completare fericită a acesteia.

Aspecte organizatorice

Sarcina organizării evenimentului cade în seama Sectorului învățământ al Sfintei Arhiepiscopii și se desfășoară în mai multe etape. Mai întâi are loc consultarea comisiilor de profesori de religie cu gradele I și II, în vederea anamnezei privind ediția anterioară, cu plusurile și minusurile ei, și a formulării unei teme. Urmează desemnarea elevilor participanți și a preoților care sunt invitați să slujească Sfânta Liturghie și să modereze dialogurile cu tinerii. Criteriile selectării elevilor vizează, în primul rând, pasiunea acestora pentru disciplina religie și dragostea pentru Biserică și pentru sfintele slujbe, dar, în același timp, și rezultatele bune obținute la studiu, la alte discipline și la alte activități extrașcolare. S-a considerat mereu că tinerii prezenți la Buciumeni, în fiecare an, sunt ceea ce au mai bun liceele gălățene și brăilene. De aceea, participarea lor, nivelul discuțiilor și ‘investiția’ duhovnicească a Arhiepiscopiei prezintă imaginea unui tineret care își află cu ușurință locul în Biserică, care crește în Biserică și care constituie credincioșii de mâine ai Bisericii.

De asemenea, sunt selectați preoții care vor aborda dialogurile cu tinerii. Sunt convocați cei mai buni preoți ai eparhiei, titrați, profesori de teologie, preoți cu rezultate de excepție în pastorația tinerilor și cei care desfășoară diverse activități cu tinerii la parohiile unde sunt rânduiți să păstorească.

Întâlnirea cu mănăstirea și cu pădurea

În dimineața plecării, tinerii sunt convocați în centre bisericești reprezentative (Catedrala arhiepiscopală din Galați, Catedrala ‘Nașterea Domnului’ din Brăila, Catedrala ‘Sf. Gheorghe’ din Tecuci, bisericile protoierești din Tg. Bujor, Covurlui, Făurei, Însurăței) care au devenit astfel și centre de pelerinaj pentru tineret. Cu autocare bine pregătite, în duh de rugăciune, având însoțitori de bord un preot, profesorul de religie, 2-3 seminariști și un student de la ASCOR, tinerii purced spre Buciumeni, ca pe o cale inițiatică duhovnicească, fremătând de nerăbdare, dorind întâlnirea cu mănăstirea, cu pădurea și cu duhul acelor locuri. Sosirea la Buciumeni se petrece, invariabil, la ora 9:00, timp la care tinerii sunt așteptați și conduși în fața altarului din pădure. Ei participă la Sfânta Liturghie și cântă sfintele imnuri. Cei care s-au pregătit din timp, prin post și spovedanie, primesc Sfânta Împărtășanie. În fiecare an, atât Arhiepiscopul Dunării de Jos, cât și eventualii săi invitați – ierarhi – au adresări directe către tineri, de folos duhovnicesc. Unele ediții s-au bucurat chiar de mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (2009, 2010) și al fericitului întru adormire Patriarh Teoctist (2003).

Un punct de mare atracție îl constituie agapa, servită în forma unui picnic, în pădure, pe pături sau în locuri amenajate de mănăstire, ceea ce dă un farmec aparte. Tinerii orășeni redescoperă fascinați frumusețea pădurii și binefacerile unui prânz gătit cu dragoste de către măicuțele mănăstirii și servit în cadrul natural oferit de pădure.

Forme de evaluare

La finalul dialogurilor, care durează aproximativ o oră și jumătate, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop face o scurtă evaluare, prin cuvinte și sintagme-cheie, care vin de la tineri și cu care tinerii sunt motivați a porni din nou spre lumea lor cotidiană. Acum li se oferă și daruri, din partea arhiepiscopiei: iconițe, cărți de rugăciune, Noul Testament, pliante sau alte cărți special publicate de arhiepiscopie pentru tineri. Acum se colectează impresii, sugestii și observații privind participarea, organizarea, dorința de mai bine ale tinerilor. În fiecare an, periodicul eparhial Călăuză ortodoxă, dar și Ziarul Lumina sau TV și Radio TRINITAS , cât și mass-media locală au consemnat din belșug impresii ale tinerilor privind evenimentul de la Buciumeni.

Slavă lui Dumnezeu și mulțumire truditorilor!

După întoarcerea tinerilor spre casele lor și revenirea liniștii seculare peste mănăstire și în pădurea Buciumenilor, în fiecare an arhiepiscopia mulțumește sprijinitorilor acestui proiect. În primul rând, mulțumiri se cuvin Mănăstirii Buciumeni, cu soborul de maici și surori, în frunte cu stavrofora Macrina Humă și, pe același loc, protoieriilor din cadrul arhiepiscopiei, care susțin financiar deplasarea tinerilor cu autocarele. Aceleași mulțumiri se transmit inspectorilor și profesorilor de la disciplina religie, cei care coordonează micile grupuri de elevi și care își asumă astfel o responsabilitate uriașă. Eparhia mulțumește și inspectoratelor școlare județene Galați și Brăila.

Teme de-a lungul anilor

De-a lungul anilor, dialogurile au fost focalizate pe teme ca: ‘Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale’ (2000), ‘Tinere, ție îți zic, ridică-te!’ (2001), ‘Biserică și modernitate’ și ‘Ora de religie în școală’ (2002), ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, apărător al credinței și patriei străbune’ (2004), ‘Iată, Eu sunt în mijlocul vostru!’ (2005), ‘Pelerinajul și liturghia în viața tinerilor’ (2006), ‘Sfântul Ioan Gură de Aur – dascăl și sfătuitor al tinerilor’ (2007), ‘Anul Jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii’ (2008), ‘Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al tinerilor’ (2009) și ‘Crezul Ortodox în viața tinerilor liceeni’ (2010).

Comentarii Facebook


Știri recente