Pe drumul ce duce de la Ploiești spre Buzău, pelerinul se poate abate spre localitatea Verbila, unde găsește vechea biserică boierească a fostei mănăstiri medievale cu același nume. Începuturile datează înainte de 1539, atunci când trei mari boieri, membri ai divanului domnesc, Dragomir, Toma și Caraciu, au purces la ridicarea așezământului cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’. Se pare că primul ctitor nu a mai apucat să-și vadă biserica ridicată, deoarece în 1535 a fost ucis de domnul Vintilă Vodă, un an mai târziu al doilea ctitor sfârșind din porunca domnitorului Radu Paisie. Biserica are o arhitectură în formă de cruce, fără turlă, deoarece este boierească, în partea exterioară având decorațiuni de cărămidă aparentă, specifice sec. al XVI-lea.
La 1653, noul stâpân al moșiilor de la Verbila, boierul Pană Filipescu, reface așezământul, inclusiv biserica căreia îi adaugă un pridvor cu rol de clopotniță susținut de coloane. Tot în această perioadă este numit egumenul Antonie, apoi îl găsim pe Serafim, care se pare că a condus mănăstirea de la Verbila până în 1699. La trei ani după cutremurul din 1802, întreg așezământul este refăcut de Paisie Sinaitul, ieromonah care provenea de la Mănăstirea Mărgineni. Deci Verbila era schit al Mănăstirii Mărgineni, închinată la rândul ei Mănăstirii ‘Sf. Ecaterina’ de la muntele Sinai. Ieromonahul grec a refăcut incinta, pictura bisericii și a astupat pridvorul, transformându-l într-o culă, fortificație specifică unei perioade de mari tulburări politice. La 1864, Mănăstirii Verbila i-au fost confiscate de către autoritățile statului toate moșiile și pădurile întinse din jurul satului Verbila pe care le avea de la boierii ctitori, fiind transformată în biserică de mir. Treptat, lăcașul a ajuns în ruină, autoritățile statului rămânând indiferente față de această situație. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 25 iulie 2011)
