Mănăstirea Bistrița din județul Neamț își sărbătorește mâine Hramul

Un alt lăcaș de cult cu hramul „Izvorul Tămăduirii” este Mănăstirea Bistrița din județul Neamț. După tradiție, începuturile obștei monahale din Mănăstirea Bistrița datează încă din timpul domniei lui Petru I Mușat, când s-a ridicat aici o modestă Bisericuță de lemn. În locul acesteia, Alexandru cel Bun a zidit în anul 1402 o Biserică de piatră.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele arhimandrit Luca Diaconu, starețul Mănăstirii Bistrița din județul Neamț: „Începutul a fost isihast. Un pustnic Pafnutie a înființat aici prima așezare isihastă. Apoi Alexandru cel Bun ca adevărat ctitor al Mănăstirii în 1402 fondează necropola sa, adică Biserica centrală. Și construiește chilii pentru călugări, ziduri de apărare și tot ce trebuia pentru o cetate a lui Dumnezeu de apărare a Ortodoxiei și pentru o cetate militară pentru apărarea Moldovei. AL doilea ctitor mare al Mănăstirii Bistrița este Ștefan cel Mare, Sfântul voievod al Moldovei. El ridică aici, cu ocazia morții fiului său, în 1494 o clopotniță care are și un paraclis închinat ocrotitorului Moldovei, Sfântului Ioan de la Suceava. Donează tot atunci și două clopote, iar unul dintre ele este de o importanță națională. Alt ctitor mare al Mănăstirii este al este al treilea mare mușatin, Rareș. El este cel care a refăcut Mănăstirea și de la el se păstrează cele mai multe piese de arhitectură și cele mai multe ziduri. Alexandru Lăpușneanu dă mai târziu forma actuală a Bisericii”.

Cu prilejul hramului, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată aici de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după care va avea loc tradiționala procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.

Comentarii Facebook


Știri recente