Mănăstirea Antim din Capitală și-a sărbătorit astăzi hramul

Mănăstirea Antim din Capitală, și-a sărbătorit hramul astăzi, 27 septembrie, în ziua de prăznuire a Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV.

După Sfânta Liturghie, așa după cum este rânduit în tradiția bisericii în zilele de hram, a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii așezământului monahal.

Episcop și apoi Mitropolit, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a slujit lui Dumnezeu prin pilda vieții sale și a primit moarte martirică pentru îndrăzneala de a se fi ridicat împotriva turcilor și a primului domn fanariot. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, în vara anului 1992.

Mănăstirea Antim a fost construită între anii 1713-1715, la inițiativa Sfântului Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, după planurile întocmite chiar de acesta.

Un alt lăcaș de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor care îl are ca ocrotitor pe sfântul prăznuit astăzi de Biserica noastră este Mănăstirea Snagov, din județul Ilfov.

Comentarii Facebook


Știri recente