Mâine se împlinesc 10 ani de la prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă

Mâine, 7 mai 2009, se împlinesc 10 ani de la prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă. Cu prilejul împlinirii unui deceniu de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România Patriarhia Română, Președinția României și Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează o serie de manifestări aniversare. Vineri, 8 mai, începând cu ora ora 10, la Palatul Patriarhiei, va avea loc momentul festiv „Întâlnire în Lumina Învierii”.

În Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei va avea loc vineri și conferința cu tema „CREDINȚA CREȘTINĂ ȘI CULTURA EUROPEANĂ AZI. Moștenire comună, provocări actuale și perspective de cooperare”.

Mâine, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la Sesiunea dedicată de Academia Română împlinirii a 10 ani de la vizita în România a Papei Ioan Paul al II-lea.

Manifestările de vineri, 8 mai, vor fi transmise în direct de posturile de televiziune și radio TRINITAS ale Patriarhiei Române.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente