Maica Domnului – ocrotitoarea slujirii preoțești în Biserică

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, 25 martie 2011, Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca:

Întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuț, noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, are loc la marea sărbătoare a Bunei-Vestiri, ca și întronizarea înaintașului său Mitropolitul Bartolomeu Anania. Sărbătoarea Bunei-Vestiri, care se referă la începutul mântuirii lumii, are o semnificație duhovnicească deosebită pentru slujirea preoțească în Biserică, deoarece Fecioara Maria prin lucrarea Sfântului Duh a zămislit și a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu și în același timp Arhiereul veșnic Care mijlocește înaintea lui Dumnezeu mântuirea neamului omenesc (Cf. Evrei 8, 6 și 9, 15), fiind numit, de asemenea, „Păstorul și Episcopul (sau Păzitorul) sufletelor voastre” (I Petru 2, 25). Întrucât Maica Domnului este Mama Arhiereului veșnic ea devine și Mama duhovnicească a tuturor ucenicilor și slujitorilor lui Hristos. Acesta este și înțelesul cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos când pe Cruce fiind a zis ucenicului Său iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul: „Iată, mama ta„, iar Mamei Sale: „Iată, fiul tău” (Ioan 19, 26-27). În mod semnificativ, în Biserica Ortodoxă, hirotonia arhiereului, preotului și diaconului se săvârșește pe colțul drept al Sfintei Mese din Sfântul Altar, acolo unde în timpul sfințirii Bisericii se așează icoana de pânză purtând pe ea chipul Sfântului Evanghelist Ioan, cel care a rezemat capul său pe pieptul Mântuitorului Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Cf. Ioan 13, 28), a fost prezent lângă Crucea lui Iisus în timpul răstignirii (Cf. Ioan 19, 26) și primul ucenic care a ajuns la mormântul lui Iisus Cel Înviat din morți (Cf. Ioan 20, 4). Deci, Sfântul Ioan Evanghelistul este icoana vie a celor mai statornici și mai apropiați slujitori ai lui Hristos. Acestora li se încredințează cu prioritate să poarte grijă de Sfânta Biserică a lui Hristos, reprezentată tainic de Maica Domnului cu Pruncul pe brațul stâng, lângă inimă, sau rugându-se sub Cruce ori rugându-se în ceruri (Oranta).

Sărbătoarea Bunei Vestirii reprezintă, așa cum se spune în troparul ei, „începutul mântuirii noastre” adică începutul unirii veșnice a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieții și al fericirii veșnice, deoarece este mântuit numai ce este unit cu Dumnezeu, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul. În acest sens începutul mântuirii este începutul Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu, „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria” cum se spune în Crezul ortodox. Astfel, după cum se spune în troparul Bunei-Vestiri „Fiul lui Dumnezeu devine Fiul Fecioarei și Gavriil binevestește darul” sau harul mântuirii, în primul rând pentru că Fecioara Maria a acceptat, în mod liber și în stare de totală smerenie și ascultare, să zămislească și să nască pe Mântuitorul lumii, când a răspuns arhanghelului Gavriil cu aceste cuvinte: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” ( Luca 1, 38). Smerenia Maicii Domnului devine apoi și izvor de recunoștință sau de preamărire adusă lui Dumnezeu, pentru că a ales-o pe ea, dăruindu-i plinătatea harului, ca să slujească Lui spre împlinirea planului dumnezeiesc de mântuire a lumii (Cf. Luca 1, 46-48). Trebuie însă reținut din Sfânta Evanghelie și faptul că Maica Domnului unește în ea smerenia ascultării și curajul de a mărturisi, în același timp, bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu, Cel ce „coboară pe cei mândri de pe tronuri și înalță pe cei smeriți” (Cf. Luca 1, 52).

Aceste trei mari virtuți ale Maicii Domnului – icoana vie a Bisericii – trebuie să fie permanent cultivate și de către toți slujitorii Bisericii, și anume: ascultarea smerită în împlinirea voii lui Dumnezeu, recunoștința adusă Lui pentru chemarea la slujire și curajul de-a mărturisi iubirea milostivă și dreptatea sfântă ale lui Dumnezeu.

În acest înțeles, însemnele arhierești și mitropolitane primite astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei prin simbolismul lor liturgic, se referă la virtuțile slujirii arhierești pastorale în Biserică.

Mantia mare și lungă, purtată de arhiereu pe umerii săi, arată că arhieria, fiind treapta cea mai înaltă a preoției, este, în același timp, o demnitate mare și o sarcină grea.

Bogăția pliurilor din mantie simbolizează mulțimea darurilor duhovnicești care se revarsă prin harul arhieriei ca lucrare de mărturisire a adevărurilor mântuitoare ale Evangheliei pe care o binevestește arhiereul, prin tripla lui slujire de învățător al dreptei credințe, slujitor al Sfintelor Taine ale Bisericii lui Hristos și păstor al clerului și credincioșilor pe calea mântuirii spre Împărăția Preasfintei Treimi.

Mantia arhierească este în primul rând mantie de învățător care formează ucenici sau discipoli și mantie de păstor spiritual care hrănește pe cei păstoriți prin rugăciune fierbinte, învățătură dreaptă și pildă de viață creștină.

Crucea pectorală simbolizează iubirea jertfelnică a lui Hristos ca izvor de lumină, har și întărire pentru iubirea jertfelnică, smerită și milostivă, a arhipăstorului de suflete, care cultivă, apără și sporește comuniunea frățească și părintească în comunitatea eclesială, luminată și sfințită de „harul Domnului Nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu – Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh” (II Cor. 13, 13).

Crucea pectorală semnifică, în același timp, Jertfa și Învierea lui Hristos, dar și dificultățile și bucuriile slujirii sacerdotale sau pastorale. De aceea, în fiecare duminică la Utrenie, Biserica proclamă adevărul că „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea.”

Engolpionul, ca medalion pe care este imprimată icoana Domnului Nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii și Păstorul Cel Bun, sau icoana Maicii Domnului ea însușii fiind icoana Bisericii, simbolizează iubirea smerită și milostivă a lui Hristos și a Maicii Domnului pentru Biserică, pentru mântuirea și sfințirea oamenilor. Engolpionul îl îndemnă pe arhiereu să cultive aceeași iubire smerită și milostivă pentru Biserică.

Camilafca neagră cu cruce, semn distinctiv al Mitropolitului în Biserica Ortodoxă Română, simbolizează harul care acoperă și păzește ca un voal pe păstorul monah smerit și jertfelnic, pentru a cultiva, în același timp, comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune unită cu pocăință pentru păcate și comuniunea eclesială, prin consultare și conlucrare sinodală la nivelul de Mitropolie. Crucea de pe camilafca Mitropolitului arată că acesta are o demnitate și o responsabilitate în plus față de ceilalți ierarhi din Mitropolie, având și slujirea de a coordona și reprezenta comuniunea și cooperarea arhierească în Mitropolia pe care o conduce.

Cârja arhierească mitropolitană simbolizează responsabilitatea pastorală de a apăra integritatea spirituală a eparhiei pe care o păstorește și a Mitropoliei pe care o conduce, astfel încât cei păstoriți să nu fie răpiți ori răniți de învățături greșite și înșelătoare. Potrivit conținutului formulei de înmânare a acesteia, cârja pastorală, ca și toiagul pastoral, amintește celui care o poartă că are responsabilitatea pastorală de a deștepta sau îndrepta duhovnicește pe cei delăsători sau îndărătnici, dar mai ales de a-i sprijini pe cei slabi în mersul lor pe calea mântuirii. Pe scurt, cârja pastorală simbolizează, în același timp, demnitatea și responsabilitatea arhipăstorului de suflete, care va da seama în fața lui Dumnezeu de sufletele celor încredințați lui spre păstorire părintească pe calea mântuirii. (Cf. Evrei 13, 17)

Toate aceste mari responsabilități exprimate simbolic de însemnele pastorale arhierești și mitropolitane pot fi împlinite numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu și prin conlucrarea chiriarhului sau arhiereului cu clerul și credincioșii din eparhie, precum și prin consultarea și conlucrarea mitropolitului cu ierarhii din Mitropolie. Iată de ce este nevoie ca toți cei ce conduc eparhii și sinoade să fie permanent pomeniți în rugăciunile Bisericii după pilda Bisericilor întemeiate de Sfinții Apostoli (Cf. Evrei 13, 18).

Astăzi Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Părinte Andrei, al Alba Iuliei a primit o demnitate mai mare și o responsabilitate mai grea decât cea de arhiepiscop, și anume slujirea de Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

Totuși, bogata experiență pastorală a Înaltpreasfinției Sale de chiriarh la Alba Iulia timp de două decenii, cu multiple rodiri duhovnicești, instituționale și misionare, îl va ajuta să desfășoare și la Cluj o lucrare folositoare Bisericii noastre. Desigur, municipiul Cluj – Napoca este mai mare decât Alba Iulia ca număr de locuitori, de universități, de școli teologice confesionale, de instituții de cultură, dar și de posibilități economice. Cu alte cuvinte, în această nouă slujire de Mitropolit la Cluj apar mai multe solicitări de reprezentare, dar și mai multe posibilități de lucrare misionară.

În această zi de sărbătoare a Bunei-Vestiri, ne rugăm Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească și să ajute pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei să răspundă, precum odinioară Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, cu smerită ascultare și multă bucurie, chemării adresate lui de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre de-a păstorii la Cluj ca Arhiepiscop și Mitropolit, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor, întru mulți și binecuvântați ani!

Comentarii Facebook


Știri recente