Maica Domnului Lidianca de la Mănăstirea Neamț

Cea mai veche și mai frumoasă, nu doar dintre icoanele considerate făcătoare de minuni din Moldova, ci din România, este icoana Maica Domnului „Lidianca” de la Mănăstirea Neamț. Încărcătura duhovnicească deosebită a acestei icoane vine și din ruga cu care au înconjurat-o, de-a lungul celor șase secole de când este găzduită aici, mii și mii de călugări, mulți dintre ei deveniți sfinți.

Icoana Maicii Domnului de la Neamț este o icoană procesională, dar și o icoană protectoare ce a întreținut, prin multele fapte minunate săvârșite de-a lungul secolelor, evlavia credincioșilor și a monahilor.

„Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Neamț este cea mai veche icoană a noastră, datând din anul 665 și fiind pictată în Lida, patria Sfântului Gheorghe. Această sfântă icoană a fost dăruită voievodului Alexandru cel Bun de împăratul Bizanțului, Ioan al VIII-lea Paleologul, în anul 1429”, spune starețul Mănăstirii Neamț, arhim. Benedict Sauciuc.

Pictura icoanei aflată în Biserica „Înălțarea Domnului” din incinta mănăstirii este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre prețioase, între anii 1844-1845, în timpul starețului Neonil.

Maica Domnului „Lidianca”

Tradiția și unele însemnări vechi atestă că icoana de la Mănăstirea Neamț este o copie a icoanei despre care se spune că a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida (oraș din Israel), reprezentând chipul Maicii Domnului. Această biserică a fost ridicată în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe vremea când Sfinții Apostoli Petru și Ioan propovăduiau în acele locuri. Cei doi apostoli au rugat-o pe Preasfânta Fecioară să binecuvânteze biserica nou ridicată și să o sfințească prin venirea sa. Maica Domnului i-a trimis înainte, cu binecuvântare, iar ei, mergând, au aflat pe un stâlp ce întărea clădirea bisericii chipul Fecioarei, făcut nu de mână, ci de Dumnezeu. A mers și Preasfânta Maică acolo și, văzându-și chipul său și mulțimea de popor ce crezuse în Hristos, s-a veselit cu duhul și a dat acelei icoane darul și puterea facerii de minuni.

Peste câteva secole, în anul 665, înainte de a fi hirotonit patriarh, Sfântul Gherman al Constantinopolului s-a închinat la Sfântul Mormânt, prilej cu care a văzut și icoana Maicii Domnului din Lida. A pus meșteri aleși să picteze o icoană exact după cea originală, iar pe verso chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, originar din Lida. De aici a primit această icoană – dăruită, secole mai târziu, de împăratul Bizanțului lui Alexandru cel Bun, spre a o proteja de persecuțiile împotriva icoanelor – denumirea de „Maica Domnului Lidianca”.

O minune trăită de starețul Neonil

Arhimandritul Neonil Buzilă este considerat cel mai renumit stareț al Mănăstirii Neamț din secolul al XIX-lea. În anul 1821, pe când era monah în această mănăstire și când multe biserici și odoare erau jefuite și distruse, el a fost printre cei rânduiți de starețul de atunci al Mănăstirii Neamț, arhimandritul Ilarie, să ascundă în pădure icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După aproape doi ani, arhimandritul Neonil a fost trimis să aducă din nou icoana Maicii Domnului în mănăstire, întâmplare consemnată, la 1859, în scrierile unui monah al Mănăstirii Neamț.

„Hotărându-se din toate părțile cum că năvălesc turcii întru această țară asupra volintirilor (ostași înrolați în armata lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei – n.r.), în vremea stăreției părintelui Ilarie, atunci îndată a și pus starețul pe niște părinți cinstiți de au ascuns în pădure sfânta icoană cea făcătoare de minuni. Iar Maica Domnului s-a arătat în vis unui cuvios bătrân și i-a zis: «Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi». Și cu adevărat se cunoaște că mare minune a fost, căci aici, pe aproape de această mănăstire, s-au isprăvit toată tulburarea turcilor cu volintirii, întrucât s-a ars și Mănăstirea Secu și altele întru acea cumplită vreme. Și veneau turcii uneori cu grămada și cu punere ca să prade și Mănăstirea Neamțului. Însă cum ajungeau aproape, îndată li se prefăcea mânia lor în blândețe. De care lucru și ei singuri se mirau, nepricepându-se ce este aceasta.

Și așa a petrecut sfânta icoană, ascunsă în pământ din anul 1821, iunie, în 3 zile, până s-a liniștit toată tulburarea, în anul 1822, octombrie în 28. Atunci a trimis starețul noaptea iarăși pe acei părinți care au ascuns-o, de au scos-o și au adus-o până în marginea pădurii din sus de mănăstire. (…) Și în vremea când s-a început dumnezeiasca liturghie, îndată s-a înnegrit și s-a schimbat, întunecându-se cu totul fața sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, întrucât nicidecum nu se cunoștea. Și foarte s-au îngrozit, înfricoșându-se părinții acei ce au ascuns-o și au rămas ca niște morți de spaimă. Și plângeau și se tânguiau, socotind că poate acolo în pământ, unde a fost ascunsă, s-a vătămat și s-a stricat și nu se pricepeau ce să facă. Apoi, după săvârșirea dumnezeieștii liturghii, a ieșit părintele stareț cu tot soborul, cu psalmi și cu laudă și cu tămâieri, spre întâmpinarea sfintei icoane. Cum s-a ivit soborul venind, o, minune! atunci îndată a început fața Maicii Domnului a se lumina, mai întai la obraz, în partea din dreapta, apoi și toată fața i s-a rumenit, făcându-se mai luminoasă decât era mai înainte, întrucât strălucea cu nespusă lumină, ca și cum ar fi fost vie, arătând prin aceasta milostivirea sa cea de maică către noi cei păcătoși.

Ajungând tot soborul unde sta sfânta icoană, cu mare cucernicie i s-au închinat și însuși părintele stareț cu mare evlavie a citit acolo acatist de mulțumire cu lacrimi. Apoi, luând-o, a adus-o cu mare cinste în mănăstire și a așezat-o la locul său, unde se află până în ziua de astăzi, revărsând din destul darul minunilor la toți aceia ce aleargă și i se roagă cu credință. Pe acestea toate le-am scris eu, mult păcătosul, în Sfânta Mănăstire Neamțul, în anul 1859. Andronic duhovnic”

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini

În Biserica „Sfântul Gheorghe” din incinta Mănăstirii Neamț se mai află o icoană foarte veche, mai puțin cunoscută, dar cu o istorie la fel de fascinantă. Numită „icoana cu trei mâini” (Trihirusa), această veche icoană, adusă în țară de cuviosul Paisie de la Neamț, stareț al Mănăstirii între anii 1779 -1794, se folosește în procesiuni, iar în timp de secetă se spune că este aducătoare de ploaie și făcătoare de minuni, potrivit doxologia.ro.

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini este o copie după icoana de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, Grecia. Zugrăvirea celei de-a treia mâini este legată de o minune petrecută în viața Sfântului Ioan Damaschinul, care a trăit în secolul al VIII-lea. Pedepsit de împăratul Leon Isaurul al Bizanțului prin tăierea mâinii, deoarece era cunoscut ca un apărător al sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschinul a luat mâna sa tăiată și a mers în fața acestei icoane, rugându-se să se vindece. Pentru că Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea și l-a vindecat, drept mulțumire și recunoștință, Sfântul Ioan a adăugat, în partea de jos a icoanei Maicii Domnului, o mână de argint.

Comentarii Facebook


Știri recente