Maica Domnului este Icoana Bisericii celei vii

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la hramul istoric al Bisericii Domnești de la Curtea Veche, în seara zilei de 24 martie 2012, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre importanța sărbătorii Bunei Vestiri și despre Fecioara Maria care plină de smerenie și ascultare, prin cuvintele Iată roaba Domnului Fie Mie după Cuvântul Tău arată acceptul ei liber, primirea cu toată smerenia și libertatea a acestei lucrări mari și sfinte și anume să devină Mama Mântuitorului Lumii.

De asemenea, Patriarhul României a arătat care este Vestirea Cea Bună:

„Buna Vestire este aceasta că Dumnezeu Cel Veșnic Nevăzut, Necuprins Inaccesibil Se face Văzut, Cuprins, Apropiat, Accesibil, făcându-Se Om și viețuind printre oameni și arătându-ne cum trebuie să ne comportăm în lume ca oameni, pe pământ pentru a dobândi viața cerească din Împărăția Preasfintei Treimi”, a precizat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Cinstirea Maicii Domnului este exprimată mai întâi de înger și apoi de oameni, a mai arătat Patriarhul României, evidențiind faptul că Maica Domnului este icoana Bisericii celei vii.

„Maica Domnului este cinstită mai întâi de către îngeri, de către arhanghelul Gavriil, care face o plecăciune și spune Bucură-te, ceea ce ești plină de har deci acest Bucură-te pe care l-a adresat îngerul Maicii Domnului este temelia tuturor rugăciunilor și cântărilor pe care le-a compus Biserica de-a lungul veacurilor. Noi avem Acatistul Maicii Domnului, Acatistul Bunei Vestiri, Acatistul Maicii Domnului Bucuria celor necăjiți, acatiste în care acest Bucură-te se repetă: Bucură-te Cea prin care piere blestemul, Bucură-te ridicarea lui Adam celui căzut, Bucură-te izbăvirea lacrimilor Evei. Acest Bucură-te se repetă necontenit pentru că am învățat de la înger să spunem necontenit Bucură-te cea prin care răsare bucuria. Maica Domnului este numită potir în care se drege mântuirea, colimvitră, locul în care se botează copiii, Rai cuvântător, Biserică Sfințită, deci ea este Icoana Bisericii celei vii care poartă pe Hristos în ea și Îl arată lumii „, a mai adăugat Preafericirea Sa.

Totodată Patriarhul României a arătat că Maica Domnului este și ocrotitoarea clerului.

„Maica Domnului este ocrotitoarea tinerilor, ocrotitoarea mamelor, a părinților, a familiei și este și ocrotitoarea clerului, pentru că Fiul Ei, Iisus Mântuitorul este Marele Arhiereu, este Preotul Veșnic (…) toată slujirea preoțească din Biserică este slujire din slujirea lui Hristos împărtășită Bisericii. Maica Domnului fiind Maica Arhiereului Veșnic este și ocrotitoarea tuturor slujitorilor Bisericii”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente