Biserica Doamnei, din Protoieria III Capitală, una din vechile ctitorii ale lui Șerban Cantacuzino și ale soției sale, Maria Doamna, și-a sărbătorit ieri, 21 noiembrie 2012, hramul, „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a ctitorilor au fost săvârșite de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Deși biserica este în plin proces de restaurare, credincioșii au venit în număr foarte mare la sărbătoarea parohiei, pentru a-și arăta recunoștința față de tot ajutorul primit de la Maica Domnului. Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, în cuvântul de învățătură, a explicat semnificația acestui praznic. „Dintre cele patru mari sărbători din cuprinsul anului bisericesc închinate Maicii Domnului, Sfânta Scriptură vorbește foarte clar doar de evenimentul Bunei Vestiri. Celelalte trei mari evenimente din viața Maicii Domnului – nașterea ei, intrarea sa în Biserică și adormirea sa – ne sunt prezentate de ceea ce numim „memoria vie a Bisericii”, adică Sfânta Tradiție, pentru că evenimentele importante nu pot fi uitate, mai ales când Sfinții Apostoli și primii creștini o considerau pe Sfânta Fecioară Maria ca pe vasul cel ales din care Dumnezeu a binevoit să se nască Fiul Său, spre mântuirea neamului omenesc și spre iertarea păcatelor noastre. Adusă la Templu, prunca Maria, fiica Drepților și Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, a ascultat cuvântul Legii Vechi și de slujitorii Templului și a devenit ea însăși templu al lui Dumnezeu, locuind în ea Cel care a făcut întreg Universul. De aceea, și noi, creștinii, intrați în Biserică prin Taina Sfântului Botez, putem deveni prieteni ai lui Dumnezeu și temple ale prezenței Lui”, a explicat Preasfinția Sa.
Lucrările de restaurare au ajuns aproape de final
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de pomenire a ctitorilor sfântului lăcaș, iar părintele Toader Crâșmariu, parohul Bisericii Doamnei, a precizat care este stadiul lucrărilor din biserică. „Acum ne aflăm cu lucrările spre final. Exteriorul bisericii este terminat, acoperișul a fost învelit cu tablă de cupru, turla a fost refăcută integral, iar gardul a fost restaurat. Anul acesta a fost unul plin de realizări. S-a terminat restaurarea pridvorului și a pronaosului, până la nivelul arcadelor ferestrelor, pentru că de la arcade în jos pictura este compromisă aproape în totalitate. Sperăm ca, până la Crăciun, să dăm schela jos și din naos, iar astfel să rămânem doar cu restaurarea catapetesmei și a picturii altarului, care au început deja”, a declarat părintele paroh Toader Crâșmariu.