Maica Domnului, „bucuria a toată lumea”

În acest chip o numesc cântările de la praznicul Nașterii Maicii Domnului pe ceea ce avea să devină Maica Stăpânului vieții. Despre acest însemnat praznic, primul din cursul anului bisericesc, nu avem nici o informație din paginile Sfintei Scripturi. Cele care ne parvin despre nașterea și viețuirea ei au fost preluate de Biserică din câteva fragmente, din secolul al II-lea, ale Protoevangheliei lui Iacov și cea a lui Pseudo-Matei, două scrieri apocrife, care cuprind informații de la contemporani în legătură cu părinții și viața Maicii Domnului.

În conformitate cu relatările din Protoevanghelia lui Iacov, preacinstitul Ioachim și preacucernica Ana, fiind înaintați în vârstă, erau îndurerați din pricina lipsei de copii, fiindcă Ana era stearpă. Odată, cu prilejul unei mari sărbători, când Ioachim a vrut să-i aducă daruri lui Dumnezeu, preoții l-au alungat ca pe unul ce nu avea copii. Atunci a luat calea pustiei, unde, timp de 40 de zile s-a rugat, postind, cerându-I lui Dumnezeu să-i dăruiască un fiu. La fel și înțeleapta Ana se ruga în iatacul său, primind cu răbdare ocările slujnicelor ei, ca una ce nu avea copii. Îngerul Domnului a vestit Anei că Domnul i-a ascultat rugăciunea și că va lua în pântece prunc. Alt înger a adus aceeași făgăduință lui Ioachim. Apoi au adus daruri de mulțumire lui Dumnezeu; iar în luna a noua Ana a născut o fiică și a numit-o Maria, crescând-o în învățătura și în Legea Domnului. Aceasta ar fi pe scurt relatarea istorică a acestui eveniment. Dar cum dumnezeieștii Părinți nu au trecut cu vederea nimic din ceea ce este legat de mântuirea omului, comentând și făcând diverse conexiuni, același lucru se petrece și cu praznicul Nașterii Maicii Domnului, un moment-cheie din istoria mântuirii. Astfel că Sfântul Nicodim Aghioritul vede în acest eveniment un lucru măreț și cu totul ieșit din comun, un semn din partea lui Dumnezeu. Cu toate că multe femei sterpe din Vechiul Testament au născut din făgăduință precum: Sara, Rahila, mama lui Samson, Ana lui Elcana, acestea toate au născut băieți. Prima care în Vechiul Testament a născut din făgăduință o fată a fost Ana cea stearpă, strămoașa lui Hristos. Pline de înțelesuri duhovnicești și teologice sunt și tâlcuirile pe care același părinte le dă numelui de ‘Maria’ pe care l-a primit Maica Domnului la nașterea ei. Ea primește acest nume potrivit cu preștiința și sfatul lui Dumnezeu, după care era mai înainte hotărât să se nască Maica Lui. La marea taină a Întrupării lui Dumnezeu Cuvântul au concurat trei lucruri: Atotputernicia, care a unit cele două înălțimi opuse – Dumnezeu și omul; Înțelepciunea, care a găsit cale de a uni două firi într-un ipostas, fără a amesteca însușirile firilor; Bunătatea, adică harul, care a îndumnezeit firea omenească și a înălțat-o mai presus de puterile îngerești. Numele de ‘Maria’ care a fost menit să slujească acestei mari taine le conține pe cele trei. Deoarece numele de ‘Maria’ provine din ebraicul ‘Aia’, care înseamnă ‘Domn’, se tâlcuiește ‘Doamnă’, fiindcă ea domnește și stăpânește peste toate zidirile cerești și pământești ca Maică a lui Dumnezeu și potrivit cu acest lucru cuprinde desăvârșită putere. Apoi se mai tâlcuiește și ‘Luminare’, de vreme ce etimologia își are izvorul în lumina cea curată și este după spusa lui Solomon ‘strălucirea luminii veșnice’, de aceea numele ‘Maria’ conține în el desăvârșirea înțelepciunii. În al treilea rând se tâlcuiește și ‘mare’, iar în latină pluralul de la numele ‘Maria’ înseamnă mări. Marea este simbolul bunătății și harului lui Dumnezeu. După cum marea conține în ea mulțimea apelor și primește toate râurile, tot așa și Născătoarea de Dumnezeu cuprinde în ea mulțimea de daruri și a primit toate râurile darurilor pe care, în parte, le au toate zidirile inteligibile și sensibile, îngerii și oamenii deopotrivă. Luând dar Născătoarea de Dumnezeu după preștiința dumnezeiască tainicul nume Maria, a primit prin aceasta și înțelesurile lui simbolice, adică a luat puterea de la Tatăl, ca fiică a Lui, ca să săvârșească pe pământ ca Maică, ceea ce Dumnezeu săvârșește în cer ca Tată; a luat înțelepciunea de la Fiul, ca Maică a Lui ca să găsească calea de a împăca cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul; a luat bunătatea și harul de la Duhul Sfânt, ca Mireasă a Lui, ca să împartă tuturor creaturilor, cerești și pământești, darurile și harurile ei duhovnicești.

În acest sens, Maica Domnului este ‘bucuria a toată lumea’, iar praznicul Nașterii ei prilejuiește veselie duhovnicească, din care toți suntem chemați să ne împărtășim. (Articol publicat în Ziarul lumina din 8 septembrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente