Mai multe biserici si manastiri din Arhiepiscopia Iasilor isi sarbatoresc hramul de Schimbarea la fata a Domnului

Biserica schitului ‘Icoana Noua’, din judetul Neamt, va fi maine in zi de mare sarbatoare. In ziua in care praznuim Schimbarea la fata a Domnului, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, va oficia slujba de sfintire a acestui sfant lacas, a carui constructie a inceput in anul 1994. Detalii despre modul in care s-au realizat lucrarile la biserica schitului, am aflat de la Pr. arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Vietuitorii de la acest schit, Icoana, au hotarat sa inalte o biserica, o biserica frumoasa din piatra, mare si impodobita aproape ca o Catedrala, acoperita cu tabla de cupru. Biserica a fost pictata, impodobita cu pictura in tehnica fresco, in ultimii 5 ani, din anul 2000 pana in prezent. Aceasta biserica va fi sfintita dupa 11 ani de lucrari, dupa foarte multe jertfe ale monahilor de la schitul Icoana Noua, dar si ale credinciosilor din jur, care au contribuit la ridicarea si imfrumusetarea ei’.

Si manastirea de pe Muntele Ceahlau isi serbeaza maine hramul. Acest sfant lacas de cult a fost ridicat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, in cooperare cu Ministerul Apararii Nationale, si are ca hramuri „Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant’ si „Schimbarea la Fata’. Lucrarile au fost finalizate in anul 1993, an in care biserica cu clopotnita a fost sfintita. Detalii ne-a oferit Pr. arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Locul ales pentru aceasta indrazneata lucrare se afla pe varful care leaga Varful Toaca de varful Ocolasul mare, la o altitudine de peste 1.850 m. Slujba sfintirii locului bisericii cu hramul ‘Schimbarea la Fata’ pe muntele Ceahlau, a fost oficiata pe data de 6 august 1990 si lucrarile la manastire au inceput in primavara anului 1992. Materiale de constructii au fost transportate cu greu de credinciosi din satele Ceahlau, Bistricioara, de calugari si calugarite, de studenti, membri ai ASCOR-ului, dar cea mai mare parte a materialelor de constructii au fost transportate, timp de 4 saptamani, cu elicopterele puse al dispozitia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de catre Ministerul Apararii Nationale. Dupa multe osteneli, biruind inaltimile muntelui si vitregiile locului, in luna august 1993, biserica de pe muntele Ceahlau era gata pentru sfintire. Sfintirea a fost oficiata la 28 august 1993 de catre IPS Daniel, de catre Episcopul Dunarii de Jos, PS Casian, inconjurati de o multime de preoti si binecredinciosi crestini’.

De asemena, Pr. arhim. Timotei Aioanei ne vorbeste si despre manastirea Nechit, care are hramul Schimbarea la fata si in patrimoniul careia se afla doua icoane facatoare de minuni ale Maiciii Domnului: ‘Traditia spune ca aici, la Nechit, au existat calugari inca din veacul XIV. Pe firul neintrerupt al vremii a ajuns pana la noi amintirea unui sihastru care se numea Nechita. Primul care s-a nevoit aici, rugandu-se lui Dumnezeu, de la care au imprumutat numele paraul, valea si muntele din apropiere. In jurul lui s-au adunat si alti rugatori, care au ridicat dupa obiceiul vremii o bisericuta de lemn, punand astfel bazele unei asezari isihaste, care va fi cunoscut apoi sub numele de ‘Schitul lui Nechita’ sau ‘Schitul Nechit”.

Tot in Arhiepiscopia Iasilor, maine isi sarbatoreste hramul manastirea Agapia Veche.

In Iasi, parohia ‘Schimbarea la fata’ isi sarbatoreste maine hramul. Cunoscut si sub denumirea de ‘Biserica Alba’, acest sfant lacas a fost construit in 1750, pe locul unei vechi biserici din barne zugravita cu var alb. Biserica a fost restaurata in timpul Mitropolitului Iosif Naniescu. Pr. paroh Marcel Cojocaru ne-a oferit mai multe amanunte: ‘Biserica cu hramul ‘Schimbarea la Fata’, numita si ‘Alba’, in forma actuala este din 1750, cand un anumit preot Velisco a cladit aceasta biserica pe locul unei alte biserici, mult mai vechi, care era din barne si care era varuita in alb la exterior, de aici si numele de ‘Biserica Alba’. Biserica la inceput a avut hramul ‘Nasterea Mantuitorului’, actualmente are hramul ‘Schimbarea la Fata’; aceasta achimbare a hramului s-a facut odata cu rezidirea bisericii in forma actuala. Biserica, spune o pisanie, era gata sa se ruineze si a fost necesara interventia de restaurare spre sfarsitul sec. XIX, in timpul Mitropolitului Iosif Naniescu si in anul 1885 s-a terminat restaurarea acestei biserici. O alta interventie de restaurare a fost facuta in anul 1971, cand ea s-a consolidat si a fost impodobita cu fresca la interior, a fost realizat exteriorul, s-a realizat mobilier, s-a realizat catapeteasma noua si in aceasta forma, dupa aceasta restaurare, o avem si astazi’. Pr. Marcel Cojocaru ne-a vorbit si despre icoanele care se afla in patrimoniul acestei biserici, icoane vechi, de mare valoare: ‘Avem icoane deosebit de frumoase, avem icoane o serie de icoane care au fost numerotate si pe care se afla aceeasi inscriptie, care spune ‘una din cele 41 de icoane care au fost afierosite la aceasta Biserica Alba din Iesi, de catre Zoita, o femeie pentru sotul ei raposat Avram’, care a fost ingropat aici. Cea mai veche icoana pe care am gasit-o aici este una de la 1711, a Sfantului Stelian, apoi este icoana Maicii Domnului, icoana din strana Maicii Domnului, o icoana foarte veche, o icoana cu o imbracaminte, cu o rama de argint si care are pe spate fostul hram al ‘Nasterii Mantuitorului’.

Tot in Iasi isi va serba maine hramul biserica din incinta Spitalului Socola. La inceput manastire de maici, in anul 1803 a devenit manastire de calugari. Aici a luat fiinta un Seminar Teologic. Din anul 1896, in incinta fostei manastiri de la Socola a functionat o Scoala de Arte si Meserii, pentru ca mai apoi, din 1905, sa functioneze Spitalul de Psihiatrie.

Comentarii Facebook


Știri recente