În această seară, la ora 21:00, a sosit la Catedrala Patriarhală din Capitală Sfânta Lumină care s-a pogorât astăzi la ora 14:00 la Sfântul Mormânt al Domnului de la Ierusalim. În fiecare an la slujba Vecerniei Mari din Sfânta și Marea Sâmbătă, la Ierusalim în Sfântul Mormânt al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos se pogoară Lumina Sfântă pe care Patriarhul ortodox al Ierusalimului o oferă miilor de pelerini prezenți în Biserica Sfântului Mormânt.
Anul acesta pentru prima dată, în mod oficial, Patriarhia Română, a avut o delegație condusă de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la acest moment sfânt pentru a aduce în țara noastră Sfânta Lumină de la Ierusalim. Această delegație a fost prezentă la Ierusalim cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Delegația Patriarhiei Române a ajuns în jurul orei 8:00 la Ierusalim iar în jurul orei 12:00 a fost primită de către Sanctitatea Sa Teofil III, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. La ora 14:00 Sfânta Lumină s-a pogorât din cer în Mormântul Domnului de la Ierusalim iar Patriarhul Ortodox al Ierusalimului a oferit-o miilor de pelerini și delegațiilor ortodoxe prezente la acest moment.
Delegația Bisericii Ortodoxe Române a sosit cu Lumina Sfântă la ora 20.30 pe aeroportul Henri Coandă, unde Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul a ținut un cuvânt de învățătură (insert 1).
De acolo Sfânta Lumină a ajuns la Catedrala patriarhală la ora 21:00, unde a fost primită prin oficierea unei ceremonii speciale și a unei rugăciuni de mulțumire în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care a vorbit despre bucuria primirii Sfintei Lumini (insert 2).
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim va fi oferită la miezul nopții credincioșilor din Capitală și din țară.