Lumina Ortodoxiei; Icoana – fereastră spre Dumnezeu – Manifestare religios-culturală la Biserica Icoanei din București

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE, ne informează:

În zilele de 3 și 4 martie 2012, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei (prima din postul Sfintelor Paști), cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la biserica ICOANEI din București va avea loc a V-a ediție a manifestării religios-culturale intitulată ,,LUMINA ORTODOXIEI; ICOANA – FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU”, organizată de Arhiepiscopia Bucureștilor și Protoieria 2 Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului II.

Sâmbătă, 3 martie 2012, manifestarea va începe la orele 9.30 cu întâmpinarea la intrarea în comuna Afumați (județul Ilfov) a icoanei Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) adusă de la Manastirea Neamț de către Preacuviosul părinte stareț Benedict Sauciuc. În continuare, icoana Maicii Domnului (Trihirusa) va fi dusă în procesiune și așezată spre închinare la biserica ICOANEI. Pe drum se vor face face opriri la bisericile Parc Plumbuita, Sfântul Dumitru-Colentina, Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc și Olari.

Programul manifestării va continua cu slujba Vecerniei (la orele 17.00) și procesiunea Lumina Ortodoxiei (la orele 18.30) în jurul parcului Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, preoții și credincioșii vor purta în mâini lumânări aprinse și vor cânta imne bisericești. Un detașament de jandarmi în uniforme de gală vor purta în mâini torțe aprinse.

Duminică, 4 martie 2012, după Sfânta Liturghie oficiată la biserica ICOANEI, de la orele 13.00, va avea loc procesiunea Icoana – fereastră spre Dumnezeu în jurul parcului Icoanei, cu opriri în cele patru laturi ale parcului. Preoții vor purta veșminte preoțești și cruci de binecuvântare în mâini. Credincioșii vor purta în mâini icoane și iconițe tip insignă în piept. În fruntea procesiunii vor fi purtate icoane împărătești, steaguri bisericești, cruci mari și toaca. La final se va citi rugăciunea de sfințire a icoanelor și o rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi.

***

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) este o copie după icoana de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, Grecia. A fost adusă în țară de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, stareț al mănăstirii între anii 1779-1794. Pictarea celei de-a treia mâini pe icoană este legată de o minune petrecută în viața Sfântului Ioan Damaschinul, care a trăit în secolul al VIII-lea. Acesta a fost pedepsit de împăratul Leon Isaurul, prin tăierea mâinii, deoarece era cunoscut ca un apărător al Sfintelor Icoane. Sfântul Ioan Damaschinul a luat mâna sa tăiată și a mers în fața acestei icoane și s-a rugat pentru vindecare. Ca mulțumire și recunoștință aduse Maicii Domnului, Sfântul Ioan Damaschinul a adăugat la icoană o mână de argint, în partea de jos. Icoana este vindecătoare de boli și aducătoare de ploi la vreme de secetă.

PROGRAMUL MANIFESTĂRII RELIGIOS-CULTRUALE LUMINA ORTODOXIEI; ICOANA – FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU

SMBĂTĂ 03.03.2012

9.30 Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) va fi întâmpinată la intrarea în comuna Afumați (județul Ilfov) de un sobor de preoți și de Primarul sectorului 2, domnul Neculai Onțanu. În drum spre biserica ICOANEI se vor face opriri la bisericile Parc Plumbuita, Sfântul Dumitru-Colentina, Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc și Olari.

12.00 Icoana Maici Domnului cu trei mâini va fi așezată spre închinare la biserica ICOANEI.

17.00 – 18.30 Slujba Vecerniei.

18.30 – 19.30 Procesiunea Lumina Ortodoxiei va începe din curtea bisericii ICOANEI, va continua pe străzile din jurul parcului Icoanei și se va încheia în interiorul acestuia. Preoții și credincioșii vor purta în mâini lumânări aprinse și vor cânta imne bisericeștii. Un detașament de jandarmi în uniforme de gală vor purta în mâini torțe aprinse.

19.30 – 20.30 Program de cântări bisericesti pe scena special amenajată în incinta parcului Icoanei.

DUMINICA 04.03.2012

10.00 – 12.00 Sfânta Liturghie oficiată la biserica ICOANEI

13.30 – 15.00 Procesiunea Icoana – fereastră spre Dumnezeu în jurul parcului Icoanei, cu opriri în cele patru laturi ale parcului. La intrarea în parc se va citi rugăciunea pentru sfințirea icoanelor și o rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi. Preoții vor purta veșminte preoțești și cruci de binecuvântare în mâini. În fruntea procesiunii vor fi purtate icoane împărătești, steaguri bisericești, cruci mari și toaca. Credincioșii vor purta în mâini icoane și iconițe tip insignă în piept.

15.00 – 15.45 Concert de cântări bisericești susținut de corul „Divina armonie”.

15.45 – 15.50 Participanții vor rosti Mărturisirea de credință – Crezul.

Comentarii Facebook


Știri recente