Lucrările Sesiunii a IX-a a Cercului Pastoral al preoților de spitale din București, la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina”

Luni, 1 iunie 2009, la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina” situat în comuna Voluntari, se vor desfășura lucrările Sesiunii a IX-a a Cercului Pastoral al preoților de spitale din București „Comunicare și comuniune”.

După Sfânta Liturghie oficiată începând cu orele 9.00 în biserica Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Prof. Dr. Grigore Alexandrescu” din București, participanții se vor deplasa la Centrul din comuna Voluntari unde vor participa la dezbaterea cu tema „Actul creștin al vindecării”. Această sesiune va fi prezidată de Pr. Prof. Dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” din cadrul Universității București.

Vor fi prezentate referate de către preotul Tudorel Peiu de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Prof. Dr. Grigore Alexandrescu”și Dr. Pavel Chirilă de la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina”.

După dezbaterile pe marginea temei propuse, vor fi abordate și alte probleme administrative.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR

Comentarii Facebook


Știri recente