Lucrările Conferinței Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia

În perioada 1 – 3 mai 2009, la Mânăstirea Tismana, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-au desfășurat lucrările Conferinței Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia cu tema „Tinerii în viața Bisericii – Formarea spiritului de voluntariat al tinerilor din parohii”, organizată de Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul Cultural și Fundația „Cuvântul care zidește”, cu susținerea financiară a Secretariatului de Stat pentru Culte. La conferință au participat 70 de delegați ai grupurilor parohiale de tineret din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei, precum și un grup de 25 de tineri, membri ai Grupului artistic „ArteGiovane” din Tione di Trento, Italia.

Scopul Conferinței Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia a fost de a dezvolta abilitățile liderilor grupurilor parohiale de tineret în a iniția activități de voluntariat, educative și culturale în parohie. Acestui scop, organizatorii i-au subordonat două obiective, anume identificarea nevoilor de informare și formare a tinerilor cu privire la modalitățile concrete de intervenție și participare la viața comunității parohiale, precum și crearea unui cadru adecvat cunoașterii reciproce și inter-relaționării tinerilor, în scopul creării unei rețele active a grupurilor parohiale de tineret din Arhiepiscopia Craiovei.

Lucrările Conferinței Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia au fost coordonate de o echipă de organizatori formată din Pr. Dr. Porneală Claudiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, Pr. Dr. Reșceanu Ion, director al Fundației „Cuvântul care zidește”, inspector eparhial Răduț Seliște Marcel și inspector eparhial Alin Terteci, din cadrul Biroului de Învățământ, Activități cu tineretul și de Catehizare.

Programul conferinței a cuprins o seară duhovnicească în care tinerii au primit cuvinte de folos de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, de la Părintele Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, o sesiune de formare de formatori coordonată de inspector social drd. Diana Răduț Seliște, un seminar despre voluntariat susținut de Prof. Dr. Tiziano Salvatera, de la Universitatea Saleziana din Roma și de Prof. Kerry Glamsch, de la Universitatea de Sud Tampa – Florida, un concurs de eseuri, de recitare de poezii și de interpretare artistică, vizitarea muzeului Mânăstirii Tismana și a peșterii Sfântului Nicodim, un concert susținut de Grupul artistic „ArteGiovane” din Tione di Trento (Italia), precum și o seară de tineret organizată în jurul focului de tabără.

La finalul spectacolului susținut de tinerii italieni în seara celei de a doua zile a conferinței, Preasfințitul Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, a înmânat premii și dimplome de participare câștigătorilor concursului de eseuri și interpretare artistică și a ținut un cuvânt de folos prin care a îndemnat pe tineri să slujească lui Dumnezeu și Bisericii lui Hristos în parohiile lor așezând în centrul vieții lor dragostea de Dumnezeu și de oameni.

În ultima zi a conferinței, duminică, 3 mai 2009, tinerii au participat la Sfânta Liturghie în biserica Mânăstirii Tismana, iar după agapa de bun-rămas, tinerilor participanți le-au fost înmânate diplomele de participare și le-a fost rostit un cuvânt de folos din partea părintelui consilier Claudiu Porneală. Conferința Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia a oferit tinerilor delegați ai grupurilor parohiale de tineret, așa cum a subliniat în cuvântul său și Înaltpreasfinția Sa, oportunitatea de „a găsi cuvintele cele mai potrivite pentru a relaționa unii cu alții, pentru a lega prietenii, pentru a împărtăși sentimentele, experiența din viața Bisericii, pentru a lua exemple de la ceilalți și pentru a merge în parohii pregătiți să mărturisească despre Dumnezeu”.

Sursa: m-ol.ro

Comentarii Facebook


Știri recente