Lucrările Centrului Sfântul Nectarie Taumaturgul au fost încheiate

O delegație a Ambasadei Elveției în România a efectuat ieri, 9 august, o vizită pentru recepția lucrărilor la Centrul de îngrijiri paliative ‘Sfântul Nectarie Taumaturgul’ din incinta Bisericii ‘Sfântul Pantelimon’ – Foișorul de Foc din București, după cum ne informează „Ziarul Lumina”. Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a prezentat edificiul și dotările domnului Marc Bruchez, atașat economic și reprezentant al Ambasadei Confederației Elvețiene în România, și domnului Neculai Onțanu, primarul sectorului 2 al Capitalei, în calitate de finanțatori.

Centrul își va începe activitatea pe 1 octombrie și va fi inaugurat oficial printr-o slujbă de sfințire oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia manifestărilor dedicate hramului Catedralei patriarhale. Cu acest prilej, la centru vor fi aduse, de către o delegație bisericească din Grecia, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, care va fi ocrotitorul noului centru destinat bolnavilor de cancer în fază terminală.

Proiectul a fost realizat de Patriarhia Română și de Arhiepiscopia Bucureștilor, cu sprijin financiar oferit de Ambasada Elveției în România și Primăria sectorului 2 al Capitalei.

‘Sunt foarte impresionat de ceea ce am văzut vizitând acest proiect deoarece este realizat la standarde calitative foarte înalte. Acest centru este dovada unei colaborări pozitive și foarte fructuoase între Confederația Elvețiană și autoritățile publice și bisericești din România. Am dorit să sprijinim înființarea acestui centru pentru că cererea de proiect a fost foarte bine fundamentată, iar atunci când primim o cerere de proiect bine argumentată nu există altă variantă decât să încercăm să ne implicăm în finanțarea și realizarea proiectului respectiv’, a declarat Marc Bruchez.

Comentarii Facebook


Știri recente