Lucrări la Noua Catedrală episcopală din Oradea

Lucrările de construcție la noua Catedrală episcopală din Oradea se află într-un stadiu avansat. Recent, au fost sfințite cele patru cruci care vor fi așezate în cele patru laturi ale bisericii, cu aceasta încheindu-se lucrările la partea superioară a Catedralei, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. Până la finalizarea lucrărilor, slujbele religioase se oficiază în demisolul bisericii.

Catedrala episcopală ‘Învierea Domnului’ din Oradea a fost un vis al vrednicilor de pomenire episcopi ai Oradiei care au păstorit aici după reînființarea Episcopiei Oradiei în 1920, începând cu Roman Ciorogariu și Nicolae Popovici, care și-au dorit nespus de mult să ridice o nouă catedrală reprezentativă în Oradea, jertfă a credinței românilor dreptmăritori din perioada interbelică. În acea vreme, precum și în zilele noastre, o nouă catedrală episcopală în Oradea era o necesitate și o expresie a normalității, dat fiind faptul că atunci orașul de pe Crișul Repede a devenit preponderent românesc și existau doar două biserici românești ortodoxe. Din nefericire, a doua mare conflagrație mondială și regimul comunist ateu instalat la puțină vreme după aceea în România au amânat cu aproape o jumătate de veac realizarea acestui deziderat. Îndată după evenimentele din decembrie 1989, Episcopul Vasile Coman al Oradiei, înscriindu-se în șirul episcopilor ctitori, a luat inițiativa construirii unei noi catedrale în Oradea. După trecerea sa la cele veșnice, în 1992, în timpul păstoririi episcopului Ioan Mihălțan, s-au început lucrările de construcție a sfântului lăcaș la 1 septembrie 1995, într-o zonă centrală a orașului, în apropierea vechii cetăți a Oradiei.

Stadiu avansat al lucrărilor

În anul 2007, biserica era înălțată în roșu până la acoperiș. După întronizarea Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, la 25 februarie 2007, lucrările la noua catedrală au primit un impuls considerabil, astfel încât, până în prezent, acoperișul și cupola centrală au fost finalizate în totalitate, iar turlele centrale, așezate la loc. S-au achiziționat cinci clopote din Austria acționate electronic, iar cele trei cruci mari de pe turlele principale au fost montate. Instalațiile electrice și termice pentru demisol au fost executate în totalitate, actualmente fiind în lucru placarea exterioară a sfântului lăcaș cu piatră de Podeni, șlefuită și tratată cu soluții speciale, și cu marmură roșie. Edificiul bisericesc are o alură monumentală, cu o lungime de 48 de metri, lățimea de 30 de metri, înălțime la cruce de 65 de metri, aria construită la sol de 1.422,67 metri pătrați și aria desfășurată de 3.742 mp.

Spațiul liturgic din demisol

Din 21 noiembrie 2005, slujbele religioase se oficiază în demisolul catedralei, până la terminarea lucrărilor de construcție. Pe 1 august 2010, în prima zi a postului Adormirii Maicii Domnului din acest an, când se prăznuiește și scoaterea Sfintei Cruci, Preasfințitul Episcop Sofronie a oficiat Sfânta Liturghie în demisolul Catedralei episcopale. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat slujba de sfințire a apei și a binecuvântat, prin stropirea cu apă sfințită, lucrările de înnoire a demisolului catedralei. Credincioșii prezenți au avut bucuria de a-și primi ierarhul și de a asculta un cuvânt de învățătură în cadrul căruia, pornind de la minunea vindecării lunaticului de către Mântuitorul Iisus Hristos, a subliniat importanța postului și roadelor binecuvântate ale acestuia, precum și datoria fiecărui creștin de a-și iubi aproapele, de a fi bun și îngăduitor: ‘Atât vindecarea lunaticului, cât și toate celelalte vindecări, le-a făcut Hristos Domnul nu numai pentru că îi era milă de oameni, ci pentru că voia să îi mântuiască, să ia asupra Sa păcatele lor și să moară, El, Cel nevinovat, Cel fără de păcat. Pentru mântuire avem nevoie de credință, dar dincolo de credință, pentru că și diavolii cred și se cutremură, noi trebuie să avem bunătate. Pentru că dacă nu suntem buni, dacă nu devenim buni, dacă nu călcăm în picioare răutățile din noi, degeaba postim, degeaba ne rugăm. Bunătatea aceasta, care vine de la Dumnezeu, care este bun prin Ființa Sa, ne face să vedem în primul rând greșelile noastre și să nu ne judecăm unii pe alții, așa cum ne îndeamnă Mântuitorul în Predica de pe munte: Nu judecați ca să nu fiți judecați’, a spus Preasfințitul Sofronie.

Sfințirea crucilor

La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei, alături de soborul de preoți și diaconi, s-a deplasat în fața catedralei, unde, în prezența unui mare număr de credincioși, a fost oficiată slujba de sfințire a celor patru cruci care vor fi amplasate deasupra celor patru frontoane ale sfântului lăcaș. Crucile au fost realizate de către firma A.F. Cassiani din Arad, din profile metalice, îmbrăcate cu tablă de inox și aurite printr-o procedură specială, peste care s-a pus un strat protector consistent pentru rezistență la intemperii, fiecare dintre acestea având o înălțime de trei metri și o lățime de un metru și douăzeci de centimetri. Urmează ca în perioada următoare cele patru cruci să fie așezate la locul lor, pe acoperiș, la nivelul celor patru laturi ale acestuia, acest proces încheind lucrările la partea superioară a sfântului lăcaș.

Comentarii Facebook


Știri recente